,,Să faceţi câte metanii puteţi în rugăciune, chiar dacă asta vă oboseşte. Când rugăciunea este însoţită de sacrificiul nesilit, se face mai plăcută şi mai roditoare în faţa lui Dumnezeu. Omul lui Hristos trebuie să-L iubească pe Hristos şi când Îl iubeşte pe Hristos scapă de diavol, iad şi moarte. Să fim smeriţi, dar să nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcană a diavolului, care aduce cu sine deznădejdea şi delăsarea, în vreme ce adevărata smerenie aduce cu sine nădejdea şi lucrarea poruncilor lui Hristos[…]. Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi trimită sfânta smerenie. Nu pe aceea care spune ,,sunt cel din urmă, sunt nimic”. Aceasta e smerenie diavolească. Smerenia cea sfântă e dar de la Dumnezeu. Dar. Harismă. Nu provine din stradaniile noastre. Pregăteşte-te şi cere-I lui Dumnezeu acest dar sfânt. Deschide-ţi inima cu simplitate, nesilit, spontan, înaintea Domnului nostru. Să fii plăcut. Să iubeşti tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe puţine, dar cu miez. >>>>
Citeste aceasta rugaciune si sa vezi cum Dumnezeu raspunde:
”Doamne, te iubesc si am nevoie de tine, vino in inima mea si binecuvanteaza- ma pe mine, pe familia mea, casa mea, prietenii mei, in numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.”
Un copil L-a intrebat pe Iisus ”Cat de mult ma iubesti?”. Iisus i-a raspuns:”Atat de mult!” si si-a rastignit bratele pe cruce si a murit pentru noi.
___________
Rugaciunea postului :
Tata din Ceruri, te rog sa-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ii iubesc, si pe cei care citesc aceasta rugaciune chiar in acest moment.
Arata-le Tu o noua imagine a dragostei si puterii Tale nemarginite. Duhule Sfant, te rog sa-i ajuti , chiar in acest moment. Acolo unde exista durere, te rog sa le daruiesti pacea si mila Ta. >>>>
STĂTEA-N GENUNCHI PREA-SFÂNTA
Chiar dacă mă pândeşte la orice pas ispita,
Un lucru e ştiut, nu poate-a mă supune.
În clipa-n care mama m-a adus pe lume,
La vatra focului stătea-n genunchi «Prea-Sfânta».
****
Răspunsul a venit când Adevăr trecut-a
Prin infinitul labirint al minţii.
În clipa-n care m-au zămislit părinţii,
Alăturea de ei stătea-n genunchi «Prea-Sfânta». >>>>
CĂDEREA DIN RAI
întuneric şi pipăire
un fel de bâjbâială
de colo-colo
lume fără început
fără margine
aici ne ajută lumina
să rătăcim
cu mâna pe armă
pe volanul puterii >>>>
lui A. Păunescu
S-a scurs un an de zile, şi-ncă sper
C-ai să-mi trimiţi mesaj, din univers,
Să-mi spui ce-i bine şi ce-i rău, în cer,
Şi de cât timp, nu ai mai scris un vers.
****
Şi cât de veşnic fi-va, ce-ai avut
Şi ce-ai luat cu tine, de mai ştii,
Păreri de rău din vremea ce-a trecut,
Şi cât de dor îţi este, de cei vii. >>>>
Astă-seară am aflat că s-a prăpădit părintele Ciprian Zaharia, în a doua zi de Crăciun. De-atunci sunt tulburat, n-am mai vorbit cu el tot anul trecut şi acum aflu că nu mai este. I-am fost aproape în anii de plumb când se chinuia să restaureze mănăstirea şi a reuşit; a refăcut, mai apoi, mulţimi de schituri şi de mănăstiri pe toată Valea Bistriţei, purtându-se ca un episcop şi, la drept vorbind, ca un voevod. Despre Mănăstire, am scris o carte în 1988, o monografie de aproape 1000 de pagini până azi inedită, dar o să trebuiască s-o public cât de curând; într-un fel este chiar dedicată lui.
Dr. ARTUR SILVESTRI,
scriitor, istoric – Bucureşti
*****
„Fii credincios lui Dumnezeu şi Bisericii Sale, cât vei trăi; şi vei avea în viaţa aceasta tot binele, iar în cealaltă vei dobândi cununa de mărire” (Arhimandrit Ciprian Zaharia)
*****
_______________
Ciprian Zaharia, un ctitor voievodal
Una dintre cele mai importante ctitorii nwatine din Moldova este Mănăstirea Bistriţa, situata M8 km de Piatra-Neamţ, cu hramul ‘Adormirea Maicii Domnului”. Un loc care vorbeşte de la sine despre istoria neamului, având un trecut spiritual şi cultural incontestabil. După tradiţie, primul ctitor este considerat a fi Petru I Muşat (1375-1391), dar adevăratul ctitor al Mănăstirii Bistriţa este voievodul Alexandru cel Bun al Moldovei (1400-1432). >>>>
CRIZANTEME…
19 Octombrie 2011.
„Să nu-ţi fie teamă”, dimineaţa-n zori
M-a trezit lumina scrisă în poeme,
A căzut azinoapte bruma peste flori,
Sufletul mi-e încă plin de crizanteme.
****
Pururi dătătoare de-adevăr şi pace,
Crizanteme albe, mirosind a viaţă,
Să nu-ţi fie teamă, frig dacă se face
Câteodată-acolo, ele nu îngheaţă… >>>>
Ion Untaru este un poet spectaculos în privinţa evoluţiei sale lirice, deoarece, în câţiva ani, a publicat mai multe poezii în diverse reviste şi în volume proprii, dar şi în colaborare cu alţi autori, aşa cum este cazul culegerii de poeme „Din tainele prieteniei”, realizată împreună cu prietenul său, constănţeanul Radu Patrichi.
Din condeiul autorului pe care îl analizăm, poezia curge fără zgomot, din lucruri obişnuite, cunoscute de toată lumea, din forme prozodice de tip clasic, dar şi cu îndemnuri întru haiku-uri.
Nu ne ferim să-i atribuim termenul de haijin – deoarece acest poet, obişnuit cu viaţa la ţară, a publicat şi câteva volume de haiku-uri, prefaţate de Vasile Moldovan, un important autor în domeniu, deţinător a mai multe premii obţinute în străinătate. Ca şi Florin Vasiliu, Teodora Moţet, Dan Florică, Florin Grigoriu, Valentin Nicoliţov, poetul Ion Untaru a încredinţat tiparului şi astfel de scrieri. >>>>
STIHURI DIN LUMINĂ (III)
LUMINA TOAMNEI
Lumina tot mai istovită
de-a toamnei lungă-mbrăţişare,
sărută frunze ruginite
şi se grăbeşte la culcare.
****
Tristeţea-ndeamnă la visare
când ziua firu-şi subţiază,
de parcă-n ceruri fu revoltă
şi-un soare leneş scânteiază. >>>>
Cu Iubirea, folosită ca o cheie a destăinuirii tuturor lucrurilor, aşa se poate citi volumul Vraj(b)a clipei, cartea semnată de Viorela Codreanu Tiron şi care a apărut într-o grafică de zile mari, la Editura AmandaEdit din Bucureşti, in anul 2011
Poemele care alcătuiesc volumul, sunt ca şi înnaripate, simetrice în esenţă şi cu trimiteri spre locuri, oameni şi sentimente dintre cele care, nouă, celor din jur, adesea ne scapă. Cu o fineţe feminină dar defel feministă, autoarea translatează imaginile personale în sfera comuniunii, a locului şi a timpului unde individul dispare ca entitate de sine stătătoare, devine Măreţie, motiv pentru care mertă să trăim pe pământ. >>>>
De s-ar vinde-n târg prostia,
Sau la mall în vr’un butic,
N-aş plăti la bloc chiria
Şi-aş lua şi eu un pic ;
****
Doar un gram şi-ar fi de-ajuns,
Chiar inspector prin Paşcani, >>>>
Când am ajuns în Canada şi sub ochii mei s-au desfăşurat prima dată tradiţiile de Halloween, mi s-au părut nişte ciudăţenii din care n-am înţeles mare lucru, deşi mi-au plăcut. Abia după ce m-am informat mai bine mi s-au aşezat în minte înţelesuri mai clare. Halloween-ul, această sărbătoare din 31 octombrie atât de populară continentul nord-american, dar şi cu răspândire în alte părţi ale lumii, este o sărbătoare atipică şi controversată. Deşi e barbară prin manifestări, totuşi e celebrată de creştini, deşi se manifestă cu mare vigoare pe pământ american, e celtică, deci cu rădăcini europene, iar în esenţa ei, deşi este un horror, e primită cu bucurie. >>>>
Născut, la 23 august 1939, în satul Crângu , judeţul Teleorman. Profesor de limba şi literatura română: absolvent al Facultăţii de filologie, Universitatea Bucureşti, profesor la şcolile: 17, 11, 12(şi director) , 23, 21, 18, din Brăila.
Publicaţii: peste 1500 de articole pe teme culturale (cronici muzicale, cronici de teatru şi de film, recenzii de carte , eseuri critice, note de lector…) în presa brăileană, în publicaţii din ţară şi din străinătate.
Debut publicistic : în 1962 , cronică muzicală la Concertul Orchestrei Simfonice Gewanhauus, din Leipzig , de la Ateneul Român, în revista Contemporanul. >>>>
În îmbrăţișarea vântului s-a contopit câmpia cu muntele şi a apărut localitatea Uzdin cea mai de vest aşezare românească din Europa.
Satul Uzdin – oază de spiritualitate românească, o intersecţie de duh şi speranţă a devenit un focar de cultură al neamului cu poeţi, pictori, artişti, care au răsărit ca florile din zăpezile sfârşitului de iarnă. Una dintre aceste personalităţi este scriitorul şi omul de cultură Vasile Barbu. Din măreaţa potriveală a filonului băştinaş al câmpiei Banatului de sud, cu harul divin a ieşit Omul Vasile Barbu – un dac prin înfăţişare, dârzenie şi demnitate, un luptător fără compromisuri când este vorba de limbă, neam şi credinţă. >>>>
Scurtele şi intensele străfulgerări poetice din Străjer peste suflete, poezie grafică – recenta carte a doamnei Cezarina Adamescu – scriitoare cu bogate şi atât de variate înzestrări – aceste „aproape haiku, aproape senryu, aproape tanka” (după cum ne spune autoarea) se nasc la fericita întâlnire dintre două mari – adesea uriaşe – forţe ale eului: una aşa-zicând statică – singurătatea; cealaltă, dinamică (în planul greu accesibil al fundamentelor) – contemplarea. Şi una şi cealaltă din aceste energii au lucrat cu mare folos în istoria universală a poeziei (a creaţiei spirituale, în general: Eminescu, Lamartine, Jean Jacques Rousseau, mulţi, mulţi alţii le-au elogiat, cum prea bine se ştie). Cât despre Sfinţii Părinţi ai Pustiei, abia de mai trebuie pomenită pledoaria lor pentru retragerea din lume a celui doritor să-şi întărească împreuna-vieţuire cu fraţii întru credinţă şi apropierea de Dumnezeu >>>>
DARUL LUMINII
Luminii i-a fost dat,
să vadă…omul.
Luminat, purificat, prin…
el însuşi.
Lumina l-a privit.
dându-i lumină,
colorând albeaţa ochiului,
iar omul, i-a zis….
I u b i r e. >>>>
ÎNVAŢĂ-MĂ S-ADORM ŞI EU…
15 August 2011.
Atunci când o să-mi fie greu
Sub raza Stelei prea-târzie,
Învaţă-mă s-adorm şi eu
Cu faţa înspre Poezie
***
Şi-acolo-n veşnicia ei
Să-mi odihnesc trudita frunte,
Precum de ploaie norii grei
În Rugăciunea mea pe Munte. >>>>
V. Primitorii sunt doi tineri, bărbat şi femeie, care se hotărăsc de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni să-şi trăiască tot restul vieţii împreună, pentru a se iubi, a naşte şi a creşte copii şi a se ajuta reciproc. Alegerea viitorului soţ sau a viitoarei soţii este un examen deosebit de greu pentru oricine, seriozitatea actului căsătoriei în sine fiind deosebit de important: ,,A-şi căuta cal de mire”(IV, 450); ,,A-şi lua păcatul în casă”(VII, 75); ,,Când se-nsoară/Nu-i de moară”(IV, 395). Bărbatul este superior femeii, în sensul că el este cel care alege cel dintâi, cel care propune femeii/fetei căsătoria, îi ,,cere mâna”, o cere în căsătorie. Fiecare îşi are criteriile lui după care se conduce când îşi alege soţul sau soţia: ,,Însoară când vrei, mărită când poţi”(IV, 395). >>>>
Data de 21 predispune la meditaţie, poate pentru că este data echinocţiilor şi solstiţiilor, iar din punct de vedere numerologic realizează cifra magică trei, chiar şi în lunile când nu este vorba de manifestările astrologice amintite.
Printre binecuvântările cu care ne-a hăruit Dumnezeu se află şi posibilitatea de a ne aminti!
Închid ochii iar în mintea mea se conturează în câteva minute o schiţă dupa care se deruleaza un film doar de mine văzut, de fapt sunt personajul care-i dă viaţă! Ma aflu intr-un moment al zilei spre amurg şi eu sunt singură pe malul mării. Deasupra, cerul senin de un albastru azuriu care cheamă privirile spre zări stă ca o cupolă imensă, ocrotitoare, un cort cum spune psalmistul. Din depărtare vin spre mine sunete dragi, eliberate din gâtul pescăruşilor, >>>>
De veghe, în noapte, privesc pe fereastră
La stelele ce lucesc sus, pe bolta albastră
Si la luna tintită-n tavanul albastru de sus,
Spre care, după-nviere, Si-a luat zborul Isus…
***
Mă simt, în aceste momente de veghe, ca un atom,
Plutind în imensul univers pe nava rotundă Pământ;
Si-ascult uimit cum în timpul cernit, în bătaia de vînt,
Începe să cânte corul de îngeri, dar oamenii dorm!… >>>>
*Nostalgie –
bătaie cu flori
curse de trăsuri la şosea.
_________
*Podul Mogoşoaiei.
Pe Strada Frumoasă
copil pe-un scrânciob.
_________
*Casă cu cariatide.
Mă-nvinge
frica de înălţime. >>>>
-aproape haiku, aproape senryu, aproape tanka-
*Seară de toamnă.
De înfrigurare
luna a înlemnit.
___
*Palete de evantai
felii de gheişe
lipite perfect.
___
*Filigran
fie şi-n bobul de-orez –
artă orientală. >>>>
Fără teama de-a greşi, putem spune că aproape toată istoria universală – aşa cum ne este dat să o cunoaştem în clipa de faţă, gravitează în jurul unor personaje ilustre (personalităţi făcătoare de istorie), care de fapt se dovedesc a fi dictatori sadea, fie că avem în vedere chipuri memorabile de regi şi împăraţi, fie că ne gândim la mari conducători de oşti, ori – mai aproape de zilele noastre – la unii preşedinţi de state moderne.
Căci, la drept vorbind, ce altceva decât un neiertător autocrat, torturat de imaginea cosmocratorului (deci mai mult decât un oarecare dictator!) a fost Alexandru Macedon, cel care – definitiv subjugat de practica orientală a zeificării conducătorului – nu a ezitat să-l crucifice pe Calistene, nepotul lui Aristotel, pentru vina acestuia că în loc să i se închine Macedoneanului ca unui zeu, s-a apropiat de el şi l-a sărutat pe obraz?! >>>>
LA MARGINEA GÎNDIRII
La marginea gîndirii prin constelaţii plouă
Cu fraze începute în cea mai dulce clipă
Cînd în oglinda zilei se sparg perle de rouă
Şi ceru-i mai albastru ca zborul din aripă
***
Prin alte superspaţii mă duce astăzi gîndul
Că mai avem speranţa de a ne regăsi
Menirea aia sacră de trestii-n care vîntul
Ne cîntă demnitatea umană de a fi ! >>>>
De-ai fi tu Lună, iar eu
De-aş fi Pământ,
M-aş uita cum mă orbitezi
Zi şi noapte, aproape la nesfârşit,
Şi din când în când
Ţi-aş trimite câte un om
Să umble pe scoarţa ta,
Pe praful tău selenar,
Să vadă mai de aproape
Dacă eşti chiar aşa de frumoasă
Cum pari de la distanţă. >>>>
ESTE TIMPUL DESTIN, CHEMARE LA AJUTOARE ?
Vino , nu-i de glumit
cu stăruitoarea întrebare :
este oare destul timpul ?
După obicei,
regele duratei
nesfârşite , călăul clipei
mult aşteptate
vorbeşte de călătoriile
nepreţuite >>>>
Paul Polidor, ca un trubadur ieşind din smalţurile îngheţate peste porţelanuri de Maissen, poetul uimeşte, prin unele poeme este un fenomen aproape neverosimil, de conştiinţă socială într-o lume primejduită de vanitatea şi ipocrizia cotidiană. I-am citit un grupaj din cele foarte multe poeme,versurile pe care le-am primit de la autor la mijlocul Făurarului. M-am simţit aruncată în „luptă” – o lume pe care o intuiam, dar care nu-mi „aparţinea, şi unde Unii şi Alţii, kosovarii şi sârbii, urlau separat, dar aduşi de poet, în acelaşi cor al disperării şi care nu mai avea nimic de-a face cu rugăciunile îngerilor, îngeri care îi privegheau cu făclii reci. >>>>
23/24 Iulie 2011.
Afară plouă,
Ori întunericul curge peste mine?
Doamne,
Ce arşiţă îmi pârjoleşte
Vederea!
____
Am învăţat şi nu uit niciodată
Cum să îndur sudalma şi să tac,
Precum tăcea şi celălalt pe roată,
Strămoşul meu, vândutul din Albac… >>>>
FECIOARA MARIA
Au fost acele vremuri
de Duh străluminate,
când viul moartea-nvinse
prin crez şi puritate,
***
când taina nepătrunsă
din cer se pogorî
spre-a omului salvare,
cum Tatăl hotărî… >>>>
Zilele trecute mă aflam în turnul Kraft al Cetăţii Braşovului, sorbeam liniştit din ceaşca cu cafea, în faţa mea pe masă trona o lumânare ce nu scotea fum. În semiîntunericul ce domina turnul se păstra amprenta medievală a timpurilor trecute, prin cele câteva creneluri ale turnului pătrundea raza pală a luminii de azi. Străjerii de gardă ai turnului slobozeau rând pe rând din arbaletele lor săgeţi, din când în când comunicau între ei scurte comenzi, deplângeau căderea Turnului alb sub invazia cavalerilor teutoni ce se îndreptau spre Turnul Negru, speranţele străjilor din spaţiul în care mă aflam ca Turnul negru să reziste erau minime. >>>>
am fost aruncat în lume dintr-un colţ de Bărăgane
amirosind a pâine aburindă
port mereu în mâna dreaptă o lingură-n plus
pentru cei flămânzi, pentru cei rătăciţi, pentru cei uitaţi
prin sângele meu vin din negura vremurilor
mărşăluind în cămăşi de in ţăranii Câmpiei Române
pe certificatele lor de naştere scrie simplu >>>>
Motto: În sensibil, identitatea devine fenomen. Intriga Altuia cu Acelaşi nu este echivalentă cu deschiderea Altuia spre Acelaşi (Emanuel Levinas: 1906-1995)
Poezie aristotelică în conţinut, medievală ca formă, universală în mesaj liric. Absorpţie a lirei în sonet. Logică, fizică şi morală antică , purtată în cristianic pentru o nouă filosofie, ce-n dogma poartă interpretarea lumii. Retorica şi oratoria, în acest sens, utilizează din plin relaţia, axioma şi „o vreme a rostitului oprimat de cuvânt, de topologia şi toposul duhului respiraţiei divine în adamic.” >>>>
1. DE LA O FEREASTRĂ
Câte ceva din mersul meu a rămas pe drumuri
nu le-a recunoscut, n-au fost pe măsura paşilor
cu urme-n inima cuvântului
şi a asfinţit odată cu luna-n turnurile nopţii.
***
Atunci de la o fereastră nevăzută femeia
mă privea cum treceam pe sub gutui şi ziduri
s-aprind steaua ce rămăsese singură >>>>
CARTEA
Snop de lumină
ferecată cu lacăt şăgalnic
în sipetul trecerii…
Şi toţi purtăm cheia la gât
sau o ştim pusă de mama
sub preşul de la intrarea în lume.
Numai că, crescând,
ne luăm cu joaca
şi umblăm la sipet seara,
când ne muşcă şarpele lui moş Ene… >>>>
Se rătăcesc crinii albi în viaţa noastră, inundându-ne cu perenitate…, prea murdari pentru a plânge…, prea tăcuţi pentru a ţipa, acceptăm tălpile crinilor ce ne înfioară…Hohotim învinşi, pe la colţuri de lume, murmurând în surdină, rugăciuni neînţelese de oameni…Îngerii sunt plecaţi din cer, nu ne aude nimeni…, doar Diavolul stă de veghe rânjind de plăcere…Cu sufletele pătate de trecerea iernilor, culegem crinii albi şi roşii presăraţi în viaţa noastră, torturându-i cu vise ciuntite, amăgindu-i cu umbrele Îngerilor dispăruţi cu prea multe treburi…>>>>
1.
UN TRIST NOROI
Tot drămuind la patimi prin neant,
se-adună-n tolba anilor avaluri,
când van ne e amontele la maluri,
iar binele e răul culminant…
Noi suntem provizorii, căci finaluri,
se vor ivi ca un cernit versant –
cel al tăcerii,-a toate conciliant
în Hadesul cu sumbrele-i portaluri… >>>>
UN FULG DE PAPADIE DE AI FI
Un fulg de păpădie de ai fi,
Te-aş mîngîia, mireasa mea eternă,
Şi, mult mai mult, de-aceea te-aş iubi,
Deşi fiinţa mea e mult mai ternă!
***
Imaculată, pură… delicată,
Să te ating cu gîndul aş muri,
Cînd tu eşti o lumină-adevarată,
Eu mă întreb, atunci, de ce-aş mai fi?! >>>>
6 August 2011.
Doamne, când va fi să-mi treacă,
Umbra crucii peste Dor,
În coliba cea săracă
Sus pe Muntele Tabor,
***
Unde Te-ai Schimbat la Faţă,
Şi de-atunci Te schimbi mereu,
Să mă pleci tăcut din viaţă,
Doamne, Dumnezeul meu! >>>>
AUGUST…
8 August 2011.
Adoarme gândul meu între petale
Până nu cade bruma peste flori,
Au gust de raze dorurile tale,
Cu ele mă trezesc adeseori.
****
Au gust de struguri versurile mele,
La noapte mustul se preface-n vin,
Aşteaptă-mă la cina dintre stele
În ceasul hărăzit când o să vin. >>>>
III. Definiţia Sfintei Spovedanii este de o claritate şi profunzime impresionante: ,,Spovedania este biciul greşalelor şi mijlocul cel mai înlesnitor spre spăsenie şi împăciuire”(VIII, 574). Existenţa sau neexistenţa Sfintei Spovedanii este în directă legătură cu atitudinea lui Dumnezeu faţă de om în lumea aceasta: ,,Cel ce nu se pocăieşte, de câte ori se închină, de atâtea ori aduce aminte lui Dumnezeu de-ale lui nelegiuiri, de-aceea tu întâi să te pocăieşti, apoi la Domnul să îndrăzneşti”(VIII, 264); ,,Precum după boală sănătatea e mai dulce, aşa şi după greşeală căinţa ne-aduce pocăinţă mai dulce”(IX, 57); ,,Prin păcate ne bolnăvim şi prin pocăinţă ne lecuim. Alergă la leac, ca să scapi de boală”(VIII, 264). Această atitudine însă devine mult mai hotărâtoare pentru situaţia sufletului după moarte: ,,Urât este să te duci cu sufletul încărcat de nelegiuiri, de blestemăţii şi de netrebnicii”(VIII, 543). >>>>
În urmă cu câțiva ani, am avut o anumită stare de expansivitate, tradusă prin dorința de a împărți cunoașterea ziditoare celor care fie nu au avut disponibilitate s-o caute ori au respins-o din motive mai mult sau mai puțin înțelese, poate sub influența educației atee – de pildă citirea psalmilor biblici.
De ce m-am oprit asupra Psaltirei?
Aș răspunde în primul rând, pentru calitățile sale care evidențiază adâncul sufletului omenesc răscolit, revoltat, chinuit de vanitate, rugător, slăvitor ori umilit și resemnat în fața Puterii și Legilor divine și în al doilea rând pentru frumusețea și profunzimea lor, pentru Învățăturile care se desprind din minunatele lor versete, formulate de regele veterotestamentar – David căruia i-au fost revelate după cum găsim afirmat ”Duhul Domnului grăieşte prin mine şi cuvântul lui este pe limba mea” >>>>
“Greu se desparte sufletul de trup!” – rostea cu voce gravă, în timpul slujbei de înmormântare, popa Broni – preot la Biserica din sus. Şi, Doamne, câtă dreptate a avut în privinţa mamei, Florica, nora lui Mitru Leu din comuna Mârşani, judeţul Dolj! Vecinii de pe mahala îi spuneau Tuşa. Multă lume din sat îi spunea Baba.
“Sunt cea mai bătrână din tot capu-ăsta de sat!” – se mândrea Baba, ştiind că încă se mai află pe primul loc măcar într-o privinţă.
Treisprezece zile şi douăsprezece nopţi sufletul ei s-a căznit să-şi părăsească trupul de lut, în care stătuse îmbrăcat timp de nouăzeci de ani. Mulţi? Puţini? Buni? Răi? Doar Dumnezeu ştie! Baba zicea că după cum i-a fost ei “scrisa”.
De câte ori n-a păcălit moartea în toţi aceşti ani! >>>>
CALUTI DE MARE
Le-am văzut odată chipul
şi de-atunci,
caii pitici
îmi măsoară timpul,
(tropotind prin adâncuri…)
*
Ba, deseori
evadează din mare
şi se clătesc de sare
cu valuri de nori,
(nechezând prin înalturi…) >>>>
Arsita, pe lume, cat ar fi de grea,
Reazema-ne, Doamne, chiar sub umbra Ta –
****
Gerul de pe lume, cat ar fi de greu,
Strange-ne in brate, Sfinte Dumnezeu –
****
Si pamantul insusi, de nu se mai tine,
Ia-ne in causul palmelor, la Tine –
****
Soarele de-ngheata, si din ceruri cade,
Ia-ne-n cer la Tine, Doamne cumsecade – >>>>
„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare,
dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuvinţă, nu caută ale sale,
nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură
de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate
le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu
cade niciodată.” (Sf. Ap. Pavel I Corinteni 13, 4-7)
În Epistola Întâia către Corinteni adresată Bisericii din Corint, marele Apostol Pavel, după ce îi mulţumeşte lui Dumnezeu, pentru credinţa corintenilor, arătând puterea Crucii ca rod al jertfei şi unităţii, al comuniunii dintre creştini şi Dumnezeu, ca esenţă a Evangheliei în care odrăsleşte înţelepciunea divină şi a cărei temelie a Bisericii dumnezeieşti este Hristos, unde înfloresc şi rodesc creştinii, fiecare după puterea şi frumuseţea miresmei sale trăite în Corola Darurilor Sfântului Duh, le descoperă Cununa Frumuseţii veşnice a Dragostei. >>>>
STIHURI DIN LUMINĂ (I)
DE ZIUA TA
De ziua ta eu mi-aş dori
un pat de flori să-ţi dăruiesc,
ca doru-mi îmbătat de crini
cu dorul tău să-l nemuresc.
****
Un veac de veacuri noi să fim
un dor şi-o singură simţire,
duioasă pildă cum din clipă
eternu-şi smulge chip şi fire. >>>>
Sub îndoieli şi alte neîmpliniri, stau astăzi gândurile unor oameni ce au crezut că prin inteligenţă, cultură, pot schimba societatea. Din păcate, prezentul le-a dovedit contrariul, puţini mai sunt cei rămaşi să creadă în prezentul nemilos plin de hibe, de vulgarităţi, anost culturii şi creatorilor ei. Ei bine, sunt puţini, însă aceştia luptă şi doar prin cultură contra prezentului şmecher ce poartă guler alb de mătase. Iată gândul meu în timp ce mergeam cu atenţia mărită pe trotuarul literaturii. Şi ce să vezi, pe trecerea de pietoni, poezia păşind cu încredere, fără frică, culmea, când nici nu se aştepta, trecu în mare viteză un bolid, „un bolid al Indiferenţei”, neţinând cont de legea şi regulile circulaţiei, fără ca trecătorii pasivi, grăbiţi ori plimbăreţi, aflaţi pe trotuar, să observe impactul petrecut într-o fracţiune de secundă: „bolidul Indiferenţei” accidentă poezia, semaforul arătând culoarea verde. >>>>
MARATON DE BLUES, POEZIE ŞI JAZZ
29 iulie 2011 – TVR 2
-Secvenţe nocturne în loc de Jurnal-
****
Loc de smerit –
Ţara lui Johnny
magician la 80 de ani.
****
Johnny inaugurând
instituţia de jazz
a oftatului.
****
Din „Piaţa Chibrit”
Ioana recită
„Noaptea, oraşul”. >>>>
DE DOR DE TOAMNA
Un soare urduros
Zâmbește amar…
Cu indiferența desenată pe față
Cocoșul trezește răsăritul
****
Au înlemnit salcâmii
De priveliști…
Gutuii adună culori
Din pământ >>>>
1.
Voi care plingeţi fără încetare,
Lovindu-vă de viaţă ca de-un copac bătrîn,
Voi care zilnic imploraţi iertare,
Priviţi cum cresc pe dealuri căpiţele de fîn,
****
Cum se aştern tăcute pe cer ca nişte stele
În ele se-odihneşte eternitatea crudă.
Căpiţele sînt fete cu pletele rebele –
Şi ploaia le răsfaţă, zglobie, şi le udă. >>>>
PASARUICA DE SUB NOR
“Pasaruica de sub nor,
Unde duce al tau zbor?
Spre ce mal de apa lina,
Cu flori albe de sulfina?
****
Oh, ghicesc, iti stiu eu gandul,
Cum stiu versului meu randul,
Zbori spre cuibul tau din deal,
S-auzi Doina din Ardeal! >>>>
♦
ne trăim Viaţa învăluiţi în fuioare de ceaţă…
nimic nu e clar,
toţi suntem supuşi Timpului;
Caron a aţipit,
celelalte bărci sunt închiriate cu ora,
ne vom trezi la margini de ape
în cântecul valurilor deslănţuite,
vei fi prinţesa licuricilor, luminându-mi Calea;
cortegii de flori albe, născute din vise sterpe, >>>>
Prin sat curge Vădana. Este un pârâu ca toate celelalte, doar numele îl are mai ciudat. Când se odihnea, sprijinit în lopată sau în târnăcop, Ariel se întreba, privindu-l, de ce-o fi fost numit pârâul astfel. Îl iscodise şi pe popa Dobrescu, interesându-se de provenienţa toponimului, dar nici el nu fusese în stare prea bine să-l lămurească. Îşi dădea cu presupusul bătrânul părinte pleşuv, din calviţia căruia razele soarelui se răspândeau în formă de aureolă, că s-ar fi întâmplat ceva pe vremea turcilor, când o femeie s-ar fi înecat în apele umflate, urmărită fiind de un başibuzuc obsedat de frumuseţea ei. Vorbe, zicea în cele din urmă popa. Umblă şi pe aici vorbe ca peste tot.
Obsedat de frumuseţea ei? Hm! Aceste cuvinte nu conteneau să-i stârnească lui Ariel imaginaţia. La cei şaptesprezece ani şi mai bine ai lui, erau numai potrivite pentru aşa ceva. Dar o vădană frumoasă!… Hm!… >>>>
O HALTĂ
Nu va fi gară,
va fi numai o haltă
în care vin,
din care pleacă
pasagerii,
o uşă largă
sau o uşă spartă,
plânset prelung,
sau armonia tăcerii,
tren după tren,
vis după vis,
om după om. >>>>
În îmbrăţişarea vântului s-a contopit Câmpia Dunării cu Câmpia Timişului, peste Munţii Banatului, zămislind spaţiul mioritic luminat de spuza de stele, care înfrumuseţează viaţa fără ca noi să ne dăm seama de Harul Divin, de frumu8seţea chipului, de mărinimia sufletului lor. Una dintre aceste stele este Doamna profesor Mariana Sperlea – de la Şcoala din Dumbrăviţa de Timişoara.
Fire complexă, om însetat de cunoaştere, om cult, o fiinţă dominată de setea căutării adevărului şi a lui Dumnezeu, plină de bun simţ ancestral al strămoşilor, a vorbi despre o asemenea personalitate, este dificil, cum dificil este să vorbeşti deaspre mirajul vieţii. Însă, cu smerenie şi respect eu îndrăznesc a spune câteva cuvinte despre dascălul, artistul şi omul Mariana Sperlea. >>>>
În primăvara acestui an, aflându-mă la Târgul de carte Caravana GAUDEAMUS Cluj Napoca 2011, am avut onoarea să prezint volumul ARTUR SILVESTRI- Așa cum l-am cunoscut și două excelente volume de proză scurtă ( Îmi amintesc și îmi imaginez și Imperfecțiuni provizorii) semnate de Mariana Brăescu, în fața unei adunări formate din personalități culturale clujene, critici literari, scriitori, jurnaliști, intelectuali de diferite formații, studenți, etc, pentru care păstrez o deosebită considerație.
Dar cel mai mult m-a impresionat o frumoasă doamnă cu fața luminoasă și un minunat păr arămiu, venită de la distanță în mod special la Cluj-Napoca pentru acest eveniment: scriitoarea Ana Moldovan, una dintre persoanele în care regretatul Artur Silvestri a descoperit „pepita de aur” a talentului, pe care a adunat-o cu grijă, a lustruit-o și a arătat-o lumii în cartea pe care i-a editat-o, „Tot ceea ce era de spus”.
…………………..
Aveam niste poze cu oceanul atlantic si niste poze din Tirol le-am trimis Domnului Silvestri iar domnia sa le-a selectat si aranjat era foarte incantat de felul in care se concretiza cartea desi era deja sfarsitul lunii septembrie si incepea sa se simta din ce in ce mai obosit ,imi spunea ca va merge la doctor la inceputul lunii octombrie,nu stiam cum sa-i multumesc pentru tot ceea ce urma sa faca pentru mine si asta cu atita daruire si simplitate nici macar nu ne cunosteam personal ,am vorbit de cateva ori la telefon si in rest am comunicat doar prin internet.Cartea a iesit de sub tipar in data de 24 octombrie domnia sa deja era bolnav si totusi a avut puterea sa imi trimita 400 de exemplare ,mi-a spus atunci sa ma ajute Dumnezeu si sa fie intr-un ceas bun mi-a dat ultimele sfaturi cum sa organizez lansarea de carte a vorbit personal cu Domnul Al Florin Tene sa ma ajute si sa imi prezinte cartea.Din data de 26 octombrie am pierdut contactul,se pare ca starea domniei sale se agravase foarte mult .Am facut lansarea cartii in data de 06 noiembrie 2008 in Cluj Napoca a fost o lansare frumoasa cu muzica live la flaut si pian, am filmat totul doream sa-i trimit domniei sale DVD pentru ca m-a rugat sa filmez totul dorea sa vada cum m-am descurcat,eram foarte emotionata si timida de tot ceea ce urma ,era un drum nou si necunoscut pentru mine si nu vroiam sa-l dezamagesc ,am vazut cum a facut totul pentru mine dezinteresat cu foarte multa bunatate,de aceea vroiam sa fie mandru de mine si vroiam sa-i reintorc generozitatea prin aceasta frumoasa lansare de carte care a avut un ecou pozitiv in randurile scriitorilor si cititorilor din Cluj Napoca. Regret si imi pare foarte rau ca a plecat asa de repede dintre noi ,mi-a spus ca mai are foarte mult de facut in aceasta lume ,pacat ,mare pacat ca s-a stins asa repede si fulgerator.Artur Silvestri a plecat dintre noi prea repede dar spiritul lui bun si blind va fi mereuin sufletul meu ,va fi Modelul Omului Mare , generos si foarte intelept. Dumnezeu sa -l odihneasca.”
În aceeași scrisoare însă, Ana îmi dădea o veste zguduitoare: era diagnosticată cu cancer de sân și în acele zile chiar făcea chimioterapie. Și eu și doamna Mariana Brăescu am fost profund impresionate, dar, ce cuvinte poți găsi în aceste momente? >>>>
Consider ca am avut noroc oricum ca l-am cunoscut pe Domnul Artur Silvestri, pentru tot ceea ce a facut el pentru mine si indirect are grija și acum de mine pentru ca v-am cunoscut pe dumneavoastra.
Cred ca in viata nimic nu este intamplator, m-am gandit foarte mult si am ajuns la concluzia ca poate a trebuit sa trec prin aceasta boala sa fac ceva mai util in aceasta viata decat faceam inainte de boala.
Imi da asa o satisfactie tot ceea ce fac acum si emailurile de multumire de la persoanele care trec prin aceasta boala ma fac sa fiu multumita de munca mea.
Am scris aici cateva din gandurile mele, poate vor fi de folos celor care le citesc. De asemenea va trimit si cateva poze cu baticurile mele si adresa de site poate doresc cititori sa vada situl http://www.baticuri-art.ro, mi-am permis in site sa public cateva din cuvintele dumneavoastra scrise intr-un email 
precum si trimiterea la site publicatii ARP.
In anul 2009 octombrie,am implinit 50 de ani ,ma simteam inca tanara ,frumoasa cu o viata implinita ,un baiat mare care urma sa se casatoreasca. Dar intr-una din zile sa furisat in viata mea o boala nemiloasa care a schimbat totul.In urma unui control de rutina am fost diagnosticata suspect malignitate san drept. Din acel moment viata mea s-a transformat peste noapte, deși nu imi venea sa cred ca mi se poate intampla asa ceva.
In cei 50 de ani nu am fost niciodata bolnava ,simple raceli si gripe de sezon ,in rest nimic grav si acum ca un traznet aceasta cumplita boala.
În lume există zeci de femei şi bărbaţi care s-au încăpăţânat să trăiască, deşi au fost atât de aproape de moarte încât mai că au putut s-o privească în ochi. Printre ei se numără şi piteşteanca Daniela Voiculescu, femeia care a învins umbra rece a lumii de dincolo. Ceea ce a simţit ea este greu de imaginat. A fost cuprinsă de panică, dar disperarea aceea vecină cu moartea i-a dat puterea de a lupta pentru viaţă chiar şi în acele momente critice, reuşind să supravieţuiască.
Pasionată de astrologie
Daniela a simţit o chemare anume încă din perioada liceului. De atunci a început să citească despre magie, astrologie şi numerologie, misterul zodiilor şi al cifrelor stârnind în ea o pasiune fără limite. Astfel, încă de tânără a început să simtă altfel decât majoritatea oamenilor şi să presimtă anumite evenimente. >>>>
Eu trebuia să pier demult
Pe când aveam mai putini ani
Iar viaţa-mi plină de tumult
N-o preţuiam nici cât doi bani.
****
Când încă nu ştiam ce ştiu
Şi peste tot eram prea viu
Şi mai puteam frumos visa
La Cineva, la Undeva… >>>>
Astă nemărginire de gând ce-i pusă-n tine
O lume e în lume şi în vecie ţine.
Ceea ce este hotărâtor pentru intrarea unui poet în memoria universală, este crearea unor concepte şi a unor viziuni care apar pentru întâia oară în gândirea poetică. În cele ce urmează, prezentăm un rezumat foarte succint al deschiderilor originale – gnoseologice şi onto-axiologice – efectuate de Eminescu în lirica sa, deschideri pe care le-am dezvoltat în scrieri anterioare, (reunite în volumele Luceafărul – Treptele spiritului hyperionic (2010) şi Eminescu sau dincolo de absolut (2011). >>>>
Nu se stinsese bine ecourile celui de-al doilea Război Balcanic din 1913, în care intrase şi România, când o tânăra familie din Muntenii-Buzăului, formată din Maria şi Dumitru Cristea, aducea pe lume un băiat, ce vedea lumina zilei cu binecuvântare Dumnezeiască, în zorii zilei de 14 noiembrie 1914.
Era după Duminica a 25-a după Rusalii, când se amintea în Biserica Ortodoxă Română Sfântul Ioan Gură de Aur Arhiepiscopul Constantinopolului şi Cuviosul Damaschin. Zi, parcă, predestinată pentru a anunţa naşterea ceea ce devenea mai târziu vlădica şi cărturarul P.S.Gherasim Cristea. >>>>
Dintotdeauna cronicarii vechi ai României au avut în vedere concepţia şi pronunţia corectă a ,,graiului’’ românesc. Au urmat apoi cercetătorii, poeţii, prozatorii, oamenii de ştiinţă etc., erau hotărâţi să folosească limba română corect, în scrierile lor, pentru că un diriguitor specializat în acest sens nu a existat la acea vreme îndepărtată.
Poetul Mihai Eminescu nu este o fiinţă descinsă de pe o altă planetă, într-un timp metafizic, el a fost un produs excepţional pentru naţia sa, un exponent al poporului şi al veacului său. Rusul N.A. Dobroliubov arată că ,,importanţa marilor figuri istorice poate fi comparată cu importanţa ploii care împrospătează binefăcător pământul, dar care, de fapt, este norul ridicat de pe pământul însuşi.’’ Aşişderea se petrece şi cu M.E. >>>>
II. Perspectiva eshatologică.Strădania omului de a-şi mântui sufletul, de a se face plăcut lui Dumnezeu, se face adesea în perspectivă eshatologică. Sfârşitul vieţii, moartea şi judecata de după moarte îl înfricoşează pe om şi-l face să privească mult mai responsabil realitatea. Moartea face parte din viaţă, fiind legată strâns de aceasta: ,,După viaţă este şi moarte”(II, 802). Omul ştie că ,,Sufletul e călător”(II, 440), ,,Și e viaţa o nălucă,/Călător gata de ducă”(II, 803), că-n orice moment ,,umblă cu moartea în sân”(II, 629). Se ştie doar, că ,,O dată moare omul”(II, 636) şi că ,,O moarte are omul”(II, 625). Pentru aceea poate să zică: ,,Treci zi, treci noapte, apropie-te moarte”(II, 620). >>>>
Ora et labora
Eu nu ştiu, Doamne, cine sânt
Dincolo de crucea din Cuvânt –
În Timp ori în afara lui
Cu umbra-mi bat în ceruri cui…
****
Ţâşnind spre matca Orion
În care veşnicia-şi are tron,
Pironul îndoielii îl tot sui
În cosmicul rădvan hai-hui… >>>>
*Rugăciunea: un pod de flori între spirite.
*Trăieşte aşa cum te rogi: cu smerenie, cu blândeţe, cu ardoare. Şi nu te
ruga aşa cum trăieşti: în grabă, cu egoism, cu trufie.
*Ochii nu pot fi înneguraţi când inima e doldora de lumină.
*Negura de pe ochi se transformă în zgură pe suflet.
*Drumul sfinţeniei nu admite…popasuri. >>>>
ADUN DIN CUVÂNT
Adun din cuvânt divine rubaiate
Si tot câte patru slobode-n ierugă
De cuget, la tâmple de dor înviate,
Lăuntric să mântui colindul în rugă.
****
Ferestrele toate îmi sunt luminate,
Mai alb ca zăpada isopul din psalmi,
Brodează ecoul tăcerii lui poate
Porfire de rouă, în poduri de palmi. >>>>
Aţi văzut ce rău e când
Un bărbat nu vine-acas’
Şi-l găsiţi la crâşmă bând
Înspre ziuă plin de fas ?!
****
Şi de mai ai şi noroc
De-ăl mai bun din ăi mai răi,
Dimineaţa, pe cojoc,
Te scoli şi cu vânătăi, >>>>
Copil al nimănui, ai inimă de piatră?
Cine sunt cei din care te-ai zămislit odată?
****
Copil al nimănui ce pribegeşti prin lume,
Mai ştii tu care-ţi este adevăratul nume?
****
Copil al nimănui, la piept cine te strânge?
Iar de păţeşti ceva, pe tine cin’ te plânge ? >>>>
CUPRINDE-MA…
Duminică, 3 Iulie 2011.
Cuvântul- lumina cea adevărată…
Cuprinde-mă, o să mă las cuprins,
Cum se lasă floarea de petale,
Ca un rug de flăcările sale-
Vreau să ard în focul cel nestins!
****
Cuprinde-mă, ca Aerul de vânt,
Cuvântul meu, şi mai presus de vreme,
Lumina risipită în poeme
S-o dăruiesc de-a pururi pe pământ. >>>>
În unul din articolele noastre anterioare, ,,Discursul, ştiinţă în a comunica sau formă de a bate câmpii”, selectam câteva idei sugerate de specialiştii din domeniu tocmai din dorinţa de a mai clarifica lucrurile, dar mai ales de a arăta că, noi, românii, ruginiţii timpurilor, alături de tinerii lucizi ai acestui popor, nu suntem nici proştii momentului ce pot fi luaţi oricând, de oricine, peste picior. La cele spuse atunci despre discurs, repetăm, în primul rând pentru o mai mare limpezime, dar şi pentru a ne dezice de ,,intelectualii” prezentului, adăugăm, în materie de comunicare, câteva noţiuni absolut necesare. Înainte de orice, trebuie însă amintit că, în forma sa cea mai simplă, comunicarea umană este concepută ca un transfer ordonat de semnificaţie. >>>>
VÂNTURILE, GÂNDURILE…
Vânturile-s gândurile,
Gândurile-s vânturile…
****
Care-i vântul?
Care-i gândul?
Ştie asta doar pământul,
Întrebându-şi zările,
Cercetând cărările…
****
Al meu gând
Şi-un pui de vânt
Acum umblă mână-n mână >>>>
1. PRIN SÂNGELE CA UN RUG APRINS
Prin sângele ca un rug aprins în trup,
se sting nepământene întrebări de gând:
Cu cine voi merge să curăţ albia
prin care curge viaţa şi moartea?
Cui îi voi lăsa drumul pe care-l fac
şi întunericul pe care nu l-am putut desprinde?
Rămân o mulţime de cântece la păsări,
aceste aripi le întorc vântului
peste ceasurile de piatră obosite de tăcere.
Mă aşteaptă femeia îmblânzită de dragoste,
cu sânii ei însinguraţi de nemângâiere, >>>>
Brazi seculari.
Cu degete foarfece
doi copii taie ceaţa.
* * *
Bănuţii din jântuială
plutesc ca stelele
pe boltă.
* * *
Privirile supte,
bărbi de argint
în biserica de pe munte. >>>>
În atâtea împrejurări o parte a auditoriului rămâne subjugat, doar se cugetă liber, cu înţeles. Dacă nici aşa n-a sosit înrâurirea, încep povestirile istorice.
Atracţia filosofării este certă, se pare că este şi înnăscută.
Totuşi pretenţia de a filosofa este însoţită de cunoaşterea a cel puţin până unde se întind certitudinile.
Avem maeştrii care se pricep să ne încânte, ştiu, pe de altă parte, cât de relative pot fi părerile asupra existenţei, de mişcătoare regulile doctrinare când trebuie acomodate la context. >>>>
În flori nu se mai vinde
Decăt păcatul originar ,
Iubirea,
Mi-e dor,atît de dor
De gîndul tău,
Încît îmi expun chipul
În toate vitrinele…
Nu vezi că >>>>
Cât vezi cu ochii, numai maci!
Pâ’n la genunchi câmpia mă-mpresoară,
Pe când, de undeva, ca-n fiecare seară
Aceeaşi voce mă îndeamnă: taci!
****
Cât vezi cu ochii, doar apusuri grele
Cu nori ce se perindă sumbru, în fâşii,
Chiar macii-mi par aproape vineţii
Aşa cum negru-i cerul nopţii, fără stele. >>>>
De când ne ştim ca neam, zilele de sărbătoare i-au adunat pe oameni în sânul bisericii, la masă sau la horă. În zările îndepărtate pe unde ne aflam, biserica îşi împlineşte menirea ei de a ne aduna şi de a ne dărui frumuseţile trăirilor sufleteşti înăţătoare.
În mod obişnuit, duminicile merg la Biserica Sf. Ioan Evanghelistul din Toronto. Românii ortodocşi aflaţi în zona în care locuiesc şi eu purtăm o suferinţă în suflet că nu avem o biserică după tradiţia noastră. >>>>
1.CAUT LUMINA
O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi. >>>>
Din tronul cerului cel nefăcut
Dintre luceferi, aştri şi lumini
Ai coborât ca Om peste pământ
Ca să primeşti în dar doar spini.
****
Şi ai primit cu multă umilinţă
Batjocuri şi bătăi, şi palme dure,
Ţi-ai încercat din răsputeri răbdarea
Privind spre cei ce-aveau să te înjure. >>>>
„ Dacă am fi perfect logici, -spunea Max Blecher-, ar trebui să adormim îndată ce ne-am trezit…”, lucru care ar fi fost de preferat în cazul exegeţilor Mioriţei de la Alecu Russo încoace, incluzându-i aici şi pe francezul Jules Michelet alături de americanul Ernest H. Lathan jr. ( primul acreditând ideea unui neam românesc resemnat în faţa morţii, al doilea dimpotrivă, exacerbând relaxarea românilor în faţa loviturilor sorţii datorată unei îndelungi experienţe în supravieţuire ). În fapt, toţi aceşti „tezişti” nu fac altceva decât să reia problematica drobului de sare dintr-o perspectivă tragicomică, adică să se lamenteze fără motiv de grija copilulului adormit pe vatră. >>>>
SEMĂNÂND CU DRAGOSTE…
20 Aprilie 2011.
Mi-am semănat cu linişte grădina,
Ce bucurie m-a cuprins nu ştiu!
Ascultă cum se zbenguie lumina-
E devreme-acum ori e târziu?
****
Mi se-nfioară apostolic mâna,
În sinea ei sămânţa e-n zadar,
De când aşteaptă dinspre cer ţărâna,
Să-i fie jertfă pusă pe altar! >>>>
( lansare de carte – Mariana Brăescu- la Târgul Internaţional de carte LIBREX, Iaşi, 2011)
Au înverzit câmpiile şi pădurea
trenul aleargă pe şine spre o „ţintă” mereu
mişcătoare
se aud voci ce povestesc întâmplările
unei zile banale
soarele imi face semne să privesc dincolo
de orizonturi
doar prin ochelarii fumurii puteam să
întrezăresc
imagini „vag” conturate
Şi deodată…
mi-am amintit! >>>>
Motto: „Pe trotuarul strâmt al lumii, sunt un călător care îţi ţine privirea îndreptată mereu spre chipul tău, Isuse!” -Papa Ioan Paul al II-lea-
Dincolo de orice eveniment monden la care participă sute de mii de oameni şi mii de jurnalişti din toate ţările, dincolo de toate ceremoniile regeşti fastuoase, de nunţi, botezuri, divorţuri ale pseudo vipurilor iviţi peste noapte, care ţin trează atenţia mediei, dincolo de petrecerile la iarbă verde cu mititei şi bere – cu maneluţe şi ţopăieli pe asudatelea şi pe surzitelea, în stil caragialianesc, ori de show-urile din cluburile de noapte unde tinerii stau cu ochii agăţaţi la mişcările obscene ale animatoarelor, există evenimente creştine unice, care îţi pot marca definitiv existenţa. >>>>
Ministrul sănătăţii are pe conştiinţă câţiva morţi ai sistemului pe care l-a zdrobit, nu din nepricepere, ci dintr-un dezgust, pentru a nu-i spune ură, faţă de simplii oamenii. Suferinzii acestor vremuri, care, de la invalizi la bolnavii cronici, nu îi sunt pe plac ministrului pentru că se duc în spitale pentru a se îngriji. Într-un „sport naţional” după cum ne reproşează cu nesimţire personajul.
Cum morţii cu pricina sunt români, iar conştiinţa lui e ungurească, satrapul sistemului sanitar nu se gândeşte să demisioneze. E drept, nici Emil Boc nu vrea să-l dea afară. Că e deja de a-l lui. Aproape sânge din sângele iredentist. Ba, asigurându-ne că ministrul se bucură de încrederea sa pentru acţiunile întreprinse, premierul ne trasmite, într-o batjocură fără de margini, dispreţul. Dezgustul lui de om încrâncenat în răul faţă de ţară. >>>>
Cred ca m-am nascut cu duhul plecarilor. Imi sta gandul numai la calatorii si nu stiu cum sa fac sa ma vad iarasi plecata in largul zarilor. Nu de putine ori imi trimit gandul la draga mea prietena, Rodica Marascu care mi-a oferit multe trairi intense si frumoase in excursiile pe care le-a organizat cand eram in Romania.
Adeseori cand imi trimit gandul in cate un colt de lume, acesta imi apare imbracat in hainele pe care le-a croit imaginatia mea atunci cand am luat primele cunostinte despre el sau cu ceea ce m-a impresionat mai mult. Cand zic “Triunghiul Bermudelor”, eu vad vapoare disparand misterios, apoi cobor cu mintea in adancul necunoscut al pieirii lor si imi ramane mintea suspendata acolo. >>>>
MAMA
Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;
****
O văd şi-acum, ce vis frumos ! la patru anişori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,
De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate, >>>>
Fosta, mări, fost,
Pe meleagul nost’,
Cântăreţ vestit,
Tânăr nenuntit,
Mereu drăgostit.
De floare, de ram,
De străbunul neam.
Şi cum mai cânta,
Despre viţa sa! >>>>
BALADA EMIGRANTULUI
A sunat ceasul cel mai năpraznic
Ceasul care se chiamă Destin
Ceasul ce smulge parâma din bornă
Ceasul în care murim sau trăim
****
Ceasul acest’nu-l aude nimeni
Decât insul în pieptul căruia bate
Roţile-i sfarmă carnea pe oase
Sângele-i fierbe în adversitate >>>>
RONDEL CU LAPTE ŞI MIERE
Lapte şi miere curg peste ţară,
Lumea se-ntreabă cum se poate
Hoitarii politici să-mpingă afară,
Prin simplu condei şi datul din coate,
Moneda făcută valută sprinţară
În bănci şi maşini şi palate,
Lapte şi miere curg peste ţară,
Lumea se-ntreabă cum de se poate. >>>>
Singurătatea mă macină
iubind în taină
miresme de floare
o umbră
naşte în noapte
amintirea ta răsfrântă în vise
greu
e drumul
orbecăind te caut
rănit fără de cuvinte
grabnic aruncat în necunoaştere
euforic într-o Eternă Dragoste
Singurătatea mă macină
>>>>
Promiteam, cu ceva timp în urmă, într-un articol, că voi reveni asupra unei chestiuni umane ce ţine de preţuirea aproapelui, în condiţiile în care iubirea sa, în sensul biblic al cuvântului, nu ne stă la îndemână. Oricum am face, ori de unde am începe, tot peste comunicare şi înţelegere dăm, iar de aici, un fel de Izvor al Tămăduirii, curge totul. Printre altele, transpunerea şi empatia. Înainte de a ajuge la aceste concepte, pentru ca firul discuţiei să aibă şi logică şi sens, trebuie să-l punem în capul mesei, de data aceasta, pe Kant, cel din Critica raţiunii practice, lucrare în care ne-a arătat că sunt domenii de investigaţie intelectuală care au o funcţie vitală în organizarea înţelegerii umane, în corespondenţă cu trei idealuri sau „idei regulatoare”. Aceste domenii şi ideile lor corespondente, le-a numit: 1) ontologia, care studiază Fiinţa, 2) psihologia, care studiază sinele şi 3) teologia, care-l studiază pe Dumnezeu. >>>>
Fericirea nu e mai multă şi ar fi mult mai puţină decât este, dacă EA s-ar conduce după toate canoanele pe care i le-au pregătit experţii.
,,Fericirea depinde de noi„Aristotel. Mulţi alţi gânditori, scriitori, creatori din toate genurile se aliniază bucuroşi la această constatare .Te-ai aştepta să urmeze o discernere a condiţiilor care te fac fericit, căile care se pot lupta cu tot ce împiedică această stare de încântare ce însoţeşte viaţa. Mai pe plac ne-ar fi o lege împotriva nefericirii. >>>>
SINGURĂTĂŢI VIRTUALE
Zidul acesta virtual
mă disperă cu tristeţile lui,
virusate de singurătăţi abisale.
Singurătăţile,
ca nişte domnişoare de pension,
sunt foarte cochete
şi mă sfidează întruna,
uitând bunele maniere. >>>>
Of-ul nostru e in paduri de brazi
Ce cad cu atatea cercuri de povesti…
Cu vise sfartecate de neant
In manji ce-si spala coama in abis
****
Ma doare harta schilodita de istorie
Cu fete tandre de batrani si morti
Ce n-au nici linistea eterna
In cernaziomul destinat pe veci… >>>>
EPIGRAME (…CU GANDUL LA UN MAESTRU)
CATREN, LUI…PASTOREL
Unde eşti tu, Păstorel?
Să ne-arăţi, cu poanta ta,
Care-i om, dar e…lichea,
Care-i sfânt, dar e…mişel.
___________
UNORA, DA’ MULTI…
Umoru-i o emblemă personală
Ce face dintr-un slut un…Fernandel.
Dar nefiind izbânzi în lumea medicală,
Vi-l recomand pe vraciul…Păstorel. >>>>
Mirabila Sămânţă a-nvins noartea prin moarte ,
Redevenind Rege, Preot, Împărat, Dumnezeu,
Făcându-ne şi nouă, prin credinţa în El, parte
Să fim rodul viu al suferinţelor sufletului Său.
****
Mi se bucură sufletul când scriu despre miracolul Învierii ca despre inima credinţei creştine. Simt împrimăvărarea inimii mele şi trăiesc sentimentul că sunt un fiu al ei. În chip tainic, prin harul Duhului Sfânt, trăiesc şi simt că viaţa îmi este umplută de fericirea venită din Cer ca dar divin, prin credinţa Învierii Vieţii în Bucurie şi în cântecul biruinţei asupra morţii şi asupra răutăţii omului. Scriind, îmi simt indumnezeirea sufletului meu prin credinţa ce o am, de o viaţă întreagă, în Învierea Fiului lui Dumnezeu.
Ce mult aş dori, cititorule, să simţi tot aşa ceva în inima ta, la acest Paşte sărbătorit printre străini sau pe meleagul străbun românesc! >>>>
AŞCHII DE CLIPĂ
Năvălesc peste carnea mea
Ţintitele aşchii de clipă,
Mă clatin sângerând peste nea –
Biet fluture ciunt de-o aripă…
***
Mi-e vitregă-n iarnă clepsidra,
Se scurge mai iute nisipul,
Începe s-apese amarnic obida,
Aşchii de clipă îmi sfârtecă chipul. >>>>
Tu, care porţi
Divina Lumină,
Maică,
Prea Curată,
Primeneşte-ne-n
Cântarea creştină:
„Veniţi de luaţi Lumină!”
****
Porunceşte,
Vestitorului dimineţii,
Vântului,
Să ne anunţe,
Dorul de Lumină:
Veniţi de luaţi Lumină,
La Învierea Domnului! >>>>
An VI, Nr. 9 /2011
ISSN 1844 – 0592 __________________________
__________________________
Adrese de corespondenţă:
- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com
- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com ___________________________Revista ECOUL este o publicaţie de creaţie, opinie şi dezbatere culturală cu caracter alternativ, creată în cadrul unui proiect experimental rezultat din colaborarea dintre ARP - ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU şi ASOCIAŢIA SCRIITORILOR CREŞTINI DIN ROMÂNIA. Revista conţine opinii şi propune dezbateri pe teme diverse din domeniul cultural, atitudini surprinzătoare şi iniţiative mai puţin sau deloc cunoscute prin publicaţiile curente. >>detalii aici >>>
__________________________„DINTRE SUTE DE CATARGE“
Cine putea să ştie că atelierul lui Brâncuşi, din Paris, va deveni "Atelierul lui Brâncuşi"?
_______________________
EDITORIAL de ANASTASIA DUMITRU: „Modernitate versus postmodernitate“ >>>>
_______________________
_______________________
Responsabilitatea asupra textelor publicate aparţine autorilor. Opiniile acestora nu sunt întotdeauna şi opiniile redacţiei.
_______________________
CONTACTE
MESAJE SI COLABORARI >>>aici >>>> __________________________
BISERICA DE LANGA MUNTELE SFANT
~Mariana Gurza -”Rar poţi întâlni oameni care pot să-ţi lumineze viaţa chiar în nevoi…”>>>
__________________________
REVISTA „ECOUL“- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTUR SILVESTRI Director Fondator ECOUL
ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV
_________________________Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV
_________________________ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>
_________________________ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar
_________________________Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>
_________________________
„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>
_________________________
_________________________
Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>
_________________________
Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf
_________________________
Radiografia spiritului creol>>>>.pdf
_________________________
Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>
Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>
_________________________
_________________________
Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.
Mariana Brăescu Silvestri
_________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________Cele mai noi apariţii editoriale ARTUR SILVESTRI
______________________
• Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>>
______________________
>>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>>
____________________
ECOURI
____________________
____________________
• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.
____________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ______________________„ACTUALITATEA PRIN ECOURI“ ŞI „CĂRŢI ÎN SERIAL“
„Privirile în realitate“ fiind la ECOUL complet diferite de superficialitatea jurnaliştilor de azi, rezultă că înţelegerea actualităţii se face prin perspectiva largă şi, mai mult decât atât, cu instrumente scriitoriceşti. Cei ce dau tonul sunt nu comentatori ai clipei ci examinatori ai desfăşurărilor heteroclite a căror înţelegere porneşte din principii dobândite prin experienţă, reflecţie şi convingeri desluşite. Între ei se află incisivul gazetar POMPILIU COMŞA, creatorul „Realităţii“ gălăţene, deopotrivă un prozator abil şi cu formulă tăioasă şi memorabilă din categoria autorilor de „fiziologii“, ale cărui „cartuşe“ ilustrează atitudinea neîntâmplătoare şi opinia cu rost. Însemnările de „Fapt divers“ înşiruite de
NICOLAE ROTARU cu o vivacitate pe măsura marelui său talent gâlgâitor sunt, de fapt, note de jurnal ale prozatorului care desprinde din lumea înconjurătoare scene şi caractere ce se „scriu“ de la sine, într-o manieră ce aminteşte „Momentele“ caragialiene.
_________________________________
În anul 2008, revista ECOUL a publicat în serial (integral sau parţial) câteva cărţi aflate în pregătire, creaţii aparţinând unor autori de stiluri, experienţă literară şi îndemânări diferite; împrejurarea că am atras atenţia asupra lor întăreşte ideea că publicaţiile ARP susţin orice producţii care ar putea avea o şansă în viitor. Cine are curiozitatea de a citi câteva pagini din cărţile semnalate, o poate face acum:
- ~Dimitrie Grama : ” Magul ” _________________________________
SCRIITORI DE LA „ECOUL“
Autor afirmat târziu însă de o acuitate extraordinară şi de un „modernism arhaic“ surprinzător, Aurel Anghel constituie una din mizele estetice ale ECOULUI, care şi-a făcut din susţinerea scriitorilor şi cărturarilor români „din tot locul“ un element fundamental de program cultural ___________________
„Poemele în proză“ ale Anei Moldovan, stranii, senzuale, de fapt fragmente dintr-un jurnal completat capricios, sunt o etapă din constituirea operei unei autoare care, cu cât va înainta în scrisul direct şi emoţional, va putea ajunge la producţii ce îi definesc opera.
___________________
„Însemnările de jurnal“ ale Angelei Bârsan impresionează prin precizie în a comunica stări de spirit de „strat tradiţional“. Scriitoarea pare a-şi aminti din nucleul genetic atitudini, concluzii şi îndrumări ce fac parte din peceţile care sunt anterioare omului trecător şi îi supravieţuiesc.
___________________
Poeziile lui Dumitru Andrei, a cărui creaţie se manifestă cu accese torenţiale, conţin şi ele interesante probe de aptitudine lirică pe care ochiul expert şi binevoitor le extrage cu uşurinţă din materialul didactic unde stau drept modele Tudor Arghezi, Bacovia ori Francois Villon.
___________________
Combinaţie de jurnalism şi de reflecţie socială fără prejudecăţi, proza Mihaelei Stinga impresionează prin umorul cu fond amar şi printr-o putere neobişnuită de a traduce necazul de moment într-o filosofie a reacţiei sceptice într-o lume unde „ideile prefabricate“ încep să predomine.
_______________________ REFERINŢE / click pentru tema preferată
___________________________
____________________________
____________________________
____________________________
________________________
_________________________
ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.