~Daniel Mureşan: „Filosofarea“

În atâtea împrejurări o parte a auditoriului rămâne subjugat, doar se cugetă liber, cu înţeles. Dacă nici aşa n-a sosit înrâurirea, încep povestirile istorice.

 Atracţia filosofării este certă, se pare că este şi înnăscută.

Totuşi pretenţia de a filosofa este însoţită de cunoaşterea a cel puţin până unde se întind certitudinile.

  Avem maeştrii care se pricep să ne încânte, ştiu, pe de altă parte, cât de relative pot fi părerile asupra existenţei, de mişcătoare regulile doctrinare când trebuie acomodate la context.

Şi lor li se întâmpla din loc în loc că mai absolutizează, că uită cât de bine îi venea acolo umorului; oricum vor veni alţii din urmă cu alte iubiri, cu alte repulsii …

 Îţi trec prin faţă principii pe a căror sfârşit nu l-a văzut nimeni, se amestecă imaginaţia cu bruma de argumente, dovezile incomplete cu fragmente din doctrine. Vin în ajutor eroii din romane, anacolute din bogata noastră literatură, se adaugă şi cele proprii.

 Penibilii au puţină răbdare, se arată printre toate categoriile de vorbitori, mai pregnant când sunt opozanţi cu orice preţ, pricepuţi la economie, politică, morală, religie, dreptate, fericire, la relaţii de orice fel, de oriunde . Îi opresc pe ceilalţi, pe invitaţi, îşi spun concluziile clădite pe exemplele din manual ,, un om a muşcat un câine„. Şi ce-i dacă  se contrazic ? .

  Cred că deşi n-au putut învăţa filosofia, chiar Imn. Kant spunea ,,că nu poate fi învăţată,, au adunat reguli, au învăţat ceea ce se poate învăţa,, adică să filosofeze „( Kant )

E sigur că Liviu Rebreanu , auzind discursuri asemănătoare cu cele de azi s-a decis să penalizeze contextul, să declare,, Filosofia e o jucărie de cuvinte„ Se întâmplă să menajezi fiindcă nu poţi duce o luptă cu un inamic omnipresent.

Nu se gândesc oratorii noştri că sofistica e păguboasă, nu mai suntem în Evul Mediu, divagaţiile le aduc chiar lor tulburări ce devin o a doua natură, uitarea subiectului, că falsele probe au picioare scurte.

Poate că nici nu întrezăresc principalele conexiuni ce ar trebui cercetate pentru a putea apoi proba, argumenta.

 A filosofa poate fi şi un joc practicat pentru frumuseţea lui, pentru a literaturiza. Acest exerciţiu , cu acest înţeles, nu-şi are locul în spaţiul public, dacă nu i se anunţă scopul; ar putea mai mult prosti decât deştepta…

 Lucian Blaga ,, A filosofa înseamnă să răspunzi cu mijloace super mature la întrebări pe care şi le pun copiii„ . Multe sunt felurile în care cugetă oamenii, limbajele pe care le folosesc. Cuvintele marelui nostru poet şi filosof parcă vor să menţioneze aspectul ludic al filosofării. Nu-i rău deloc să deţii mijloacele super mature ca să răspunzi cu ele la câţiva de ce( pentru a se dovedi maturitatea limbajului, varietatea sa, disponibilitatea)

 Cugetarea, odată cu paşii făcuţi în cunoaştere şi-a dovedit capacitatea de adaptare. Ea este o eboşă, o lucrare care nu va fi încheiată până la capătul zilelor…dar despre viaţă-moarte, iubire-ură, fericire-nenorocire, despre atâtea altele  s-au spus adevăruri cuprinzătoare, unele din  reflecţiile anterioare se prezintă ca valori greu de egalat.

 A filosofa înseamnă a te îndoi, aşa cum o făcea şi Descartes, însă cunoaşterea şi-a arondat domeniile, a ajuns pe alte trepte…

 Să mergem cu gândul pe urmele lui Cicero : ,, După cum este dispoziţia sufletească a cuiva, aşa este şi omul; şi după cum este omul, tot aşa este şi vorba lui şi faptele sunt la fel ca vorbele, iar viaţa este ca faptele„.

E imposibil să spui într-o cugetare în cât de multe feluri este omul, dar Cicero ne spune că viaţa lui este ca faptele. O imagine artistică  poate concura cu acest ultim adevăr, de întrecut nu poate fi vorba.

 În cugetările marilor gânditori stau alături ordinea lucrurilor, precizia înţelesului, frumuseţea limbajului.,, A gândi este uşor, a acţiona este dificil, iar a-ţi transpune gândurile în fapte este cel mai dificil lucru din lume„ Goethe.

Eşafodajul argumentelor ce ar încerca să explice un astfel de model

de teoretizare este lung. Mai degrabă ne este utilă experienţa de viaţă,

 intuiţia şi gândirea obişnuită cu filosofarea.

Pe de altă parte reflecţia acceptă complementaritatea imaginii artistice.

Reflecţia poate inhiba orice fel de veleitate

( o face strălucirea gândurilor ) .E sărbătoare !

Un model de cugetare, care ne arată o altă glorie a  cugetului, îl găsim la  Schopenhauer

,, Dacă mizeria este flagelul cotidian al poporului,

plictiseala este flagelul societăţii aşa zis instruite.

În viaţa celor lipsiţi de grija zilei de mâine plictiseala este reprezentată

prin week-end, iar în popor prin zilele lucrătoare„

Reflecţia chiar acum citită este o provocare pentru imaginaţie, metaforă, pentru o gândire artistică genială.

 Multe poate face filosofia cu dragostea ei de înţelepciune ;

să înlocuiască imaginile despre lume, să oprească, să grăbească pentru un timp mersul,

să facă pe mai înţeles schimbarea lumii. ..

dar ea nu este ,, singurul mijloc de a depăşi condiţia de muritor şi chiar de a o transforma în nemurire,,- aşa după cum credea înţeleptul Seneca. Ce păcat !

 Să lăudăm munca, raţiunea, dragostea, curiozitatea, îndrăzneala,  imaginaţia, talentul,  moralitatea, echilibrul, creativitatea. Oricât de dornici am fi de originalitate, n-ar trebui să le pedepsim. Ce ne-am face fără ele ?

 DANIEL MUREŞAN