~Olga Alexandra Diaconu: Poezii religioase

SĂGEATĂ DE  ZBOR
Săgeată de zbor

gândul ascuns

în rugă şi dor

gândul ce-i ferit

de păcat şi de vină

Lut e

oblojit cu lumină

E gând ce urcă

pe zarea zărilor

fără să-i prindă

arcuşul intrărilor

Rug e

de aşteptare şi de senin

gândul cuprins

în urcuşul divin

El doar aşteaptă

să se reverse,

din cer în suflet

lumina să verse

E boare de vânt

e clopot de lacrimă

arcuind peste gând

un ciorchine de patimă.

13. II. 2008
_________________

IISUS S-A RĂSTIGNIT ÎN MINE IARĂ
Iisus S-a răstignit în mine iară:

cu palmele în cuie S-a ivit

Dormea adânc în mine

legănându-mi somnul

ca să-mi aduc aminte

că el îmi este Domnul

I-a căzut capu-n piept

cam înspre seară –

să aibă timp în noapte

natura s-o trezească

şi suflete rănite

în somn să le-oblojească

N-am plâns ca altădată

când pe Cruce

vedeam sângele Lui

cum se prelinge

Iubirea Lui

din lacrimi mi-anflorit

natura-ntreagă-n

sufletu-adormit

şi-o muzică mă tot urca la Cer –

să ştiu că-s suflet ce în veci nu pier.
20. V. 2008

_________________

CEL CARE-ŢI ÎNTINDE  MÂNA
Cel care-ţi întinde mâna,

ca în hora Lui să zbori,

îţi aşează-n somn cununa

de lumină ruptă-n sori

Cel care-ţi întinde mâna,

ca în hora lui să fii,

îţi orânduieşte viaţa

în frânturi de melodii

Cel care-ţi întinde mâna,

ca să vrei să Îl iubeşti,

îţi dezghioacă-nţelepciunea

ca să afli cine eţti

Şi să ştii c-ajungi la Tatăl

cu ochiul din frunte treaz

şi c-ai acceptat viaţa-n

bucurie şi necaz

Chiar când erai sus, în Ceruri,

ţi-ai dorit să te cobori

şi prin trup să cunoşti viaţa,

să poţi să te înfiori

Să poţi să cunoşti planeta

chiar în densitatea ei,

să ai în trup barometrul

şi cântarul, şi luneta,

date să comunici celor

ce de Sus îţi dau idei.
30. V. 2008

_________________
E DUHUL SFANT

Inot prin ierburile-nalte

de parc-aş fi un cavaler

ce-n suflet săbii vrea să-i salte

şi n-are milă pentru cei ce pier

Calc ierburile şi mă întristez,

dar tot le calc, vreau să pătrund în Miez

Adulmec blând miros de crud,

se pierde în lumină suflet nud

Mi-e haina străvezie de o vreme –

vreau sufletul să îl aud cum geme

până ce liniştea încet mă pierde

în dulcele vârtej ce nu se vede

Mă tot uitam întins la Cer să capăt

un firicel din tot ce-i prins sub lacăt

şi nu simţeam că Tatăl e şi jos

când ştii naturii să-i aduci prinos

Dar acum ştiu, nu este doar o boare:

e Duhul Sfânt ce saltă sub picioare.
8. VI. 2008

_________________
ŞI CLIPA MĂ ABSOARBE
Doar printre gene te întrezăresc –

privirea-mi pare cu lumină unsă

Mă năpădeşte viaţa cu sălbăticie

când de prezenţa Ta mă las pătrunsă

Pare că mă topesc în lucrurile din jur

şi clipa mă absoarbe lacomă şi vie,

pe lângă mine toate vremuite trec

şi umbra doar le-o simit în drum spre veşnicie

Nimic nu-i rostuit de la un timp –

îmi doarme ochiul cel de veghe împrejur,

în cercuri capu-l simt cum se desface

drum infinitului să-I lase ne-nceput

Din când în când mi-apare un Moşneag

să-mi amintească rostul meu din Cer,

dar eu nu-mi amintesc nimic

şi-adorm covrig cu gândul cel stingher

Mă năpădeşte viaţa cu sălbăticie

şi copeşită sunt de pulsul ei intens

Gândul adoarme-n carnea fragedă şi vie,

discret apare-n ritmul fluid, calm şi dens

Şi păsări mi-amintesc: e viaţa cântec,

e vers ascuns prin ierburi şi prin flori

Tu spuma doar mai poţi să iei

prin muzică şi prin cuvinte

şi să te laşi de farmec dus

ca prin mirosuri şi culori

mister să dai aducerilor-aminte.
24. VI. 2008

_________________
CE NUNTĂ, DOAMNE, MIRE MIEZONOPTIC?
Ce nuntă, Doamne, Mire Miezonoptic,

în ultim prag, Tu vrei să îmi oferi?

În pietre zgrunţuroase şi-n spini căzuţi pe cale

durerea am simţit de-atâtea ori, de-atâtea ori,

dar nu ştiam că Tu eşti la mine în sandale

şi singură durerea credeam că o-nconjor

Stăteai uitat pe cale, cu inima-o rană

şi nimeni n-avea ochi, mergând, a Te vedea

şi fiecare pas pe drum era prigoană

pentru Lumina sfântă ce-n Tine priveghea

Erai în mine şi nu Te vedeam,

îmi modulai glasul şi nu Te simţeam,

îmi îmblânzeai inima şi nu Te ştiam,

plângeam de dorul Tău şi nu ştiam că Te caut

Doar când mi-a ajuns suferinţa până la os, am simţit cum Îţi cobori Lumina

în mine ca într-un templu.

28. VI. 2008

_________________
E-ATÂTA LINIŞTE ÎN MINE
E-atâta linişte în mine –

pesemne gândurile au plecat

să se preumble singure prin lume

spre universuri ce nici n-am visat

Sunt ca o ţară fără împărat –

când oamenii l-au părăsit în grabă,

atraşi de o lumină din Înalt,

prea blândă pentru ura prinsă-n jalbă

Lumina blândă se călătoreşte

prin mine ca printr-o odaie-nchisă

şi vrea, pesemne, ca prin luminare

spre cer să-mi lase calea-ntredeschisă

Eu o primesc încet prin respirare

când ritmic saltă Christ

şi mic în mine

şi-n alergarea sângelui

prin vine

cu fiecare clipă-o simt

mai mare.
1. VII. 2008

_________________

RUGĂCIUNE
Dă-mi, Doamne,-n suflare

Duh Sfânt

ca o adiere uşoară de vânt

Pe nesimţite să mă pătrundă

până la sânge,

până la os,

inima-n piept

să-mi salte rotundă,

să-mi bată sfios

ca o fecioară

neştiutoare şi tresărind

înainte de nuntă,

Căci doară Mire în miez de noapte

mi-e chiar Christos.
2. VII. 2008

_________________
LUMINA TA ÎN PIEPT CÂND ÎMI COBOARĂ
Atâta bucurie mă-mpresoară

lumina Ta în piept când îmi coboară,

de parcă fără aripi pot să zbor

şi toată, toată simt cum mă-nfior

Aş vrea ca lumea toată să te vadă

când chipul Tău în taină mi se-arată,

dar dacă-ncerc eu chipul să-Ţi descriu

şi să-i conving că-n pieptul meu eşti viu,

ei drept în ochii mei nu mai privesc

şi cu tristeţe văd cum m-ocolesc

De mine sau de Tine fug ei, Doamne?

Nu Te vor viu, ci trist doar, în icoane.
3. VII. 2008

_________________
M-A VIZITAT ÎN NOAPTEA ASTA CHRIST
M-a vizitat în noaptea asta Christ

şi har mi-a dat –

să pot să Îl descriu

cum vine:

când mai vesel

când mai trist,

după cum inima-L primeşte:

mort sau viu

M-a vizitat în noaptea asta Christ

şi L-am lăsat să scrie-n locul meu –

eu sunt doar scrib, El este Dumnezeu,

ce eu aştern, El îmi presară-n suflet

să fie scrisul meu vrăjitul sipet, năstrapa nevăzută ce se cerne

ca spre evlavie să ne îndemne –

să fim toţi temple luminoase, -aprinse,

prea bucuroase suflete, nu-nvinse.

4.VII. 2008
_________________

AM ŞOVĂIT ADESEA
Tu-mi întindeai o mână străvezie

şi eu s-o prind în vis am adăstat,

am şovăit adesea în trezie

când gândul meu căzut-a în păcat

Nu-s vrednică să-ţi stau nici la picioare,

Să Ţi le ung cu mir sua undelemn,

să-mi fac din păr o haină de răcoare

şi-n inimă, toaca s-aud ca-n lemn

Tu ai un suflet ca o scăldătoare

în care sfinţi şi îngeri ne albesc,

dar noi din nou ne înnegrim, mai tare

şi ochii de păcat doar strălucesc

Prea multă humă, Doamne, e în mine,

s-o scutur nu ştiu, nici mă izbăvesc –

să fiu uşoară, fără lut prin vine

şi-n împăcare viaţa să-mi sfârşesc.
5. VII. 2008

OLGA ALEXANDRA DIACONU