Anunțuri

,,Să faceţi câte metanii puteţi în rugăciune, chiar dacă asta vă oboseşte. Când rugăciunea este însoţită de sacrificiul nesilit, se face mai plăcută şi mai roditoare în faţa lui Dumnezeu. Omul lui Hristos trebuie să-L iubească pe Hristos şi când Îl iubeşte pe Hristos scapă de diavol, iad şi moarte. Să fim smeriţi, dar să nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcană a diavolului, care aduce cu sine deznădejdea şi delăsarea, în vreme ce adevărata smerenie aduce cu sine nădejdea şi lucrarea poruncilor lui Hristos[…]. Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi trimită sfânta smerenie. Nu pe aceea care spune ,,sunt cel din urmă, sunt nimic”. Aceasta e smerenie diavolească. Smerenia cea sfântă e dar de la Dumnezeu. Dar. Harismă. Nu provine din stradaniile noastre. Pregăteşte-te şi cere-I lui Dumnezeu acest dar sfânt. Deschide-ţi inima cu simplitate, nesilit, spontan, înaintea Domnului nostru. Să fii plăcut. Să iubeşti tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe puţine, dar cu miez. >>>>

Citeste aceasta rugaciune si sa vezi cum Dumnezeu raspunde:

”Doamne, te iubesc si am nevoie de tine, vino in inima mea si binecuvanteaza- ma pe mine, pe familia mea, casa mea, prietenii mei, in numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.”

Un copil L-a intrebat pe Iisus ”Cat de mult ma iubesti?”. Iisus i-a raspuns:”Atat de mult!” si si-a rastignit bratele pe cruce si a murit pentru noi.
___________

Rugaciunea postului :

Tata din Ceruri, te rog sa-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ii iubesc, si pe cei care citesc aceasta rugaciune chiar in acest moment.
Arata-le Tu o noua imagine a dragostei si puterii Tale nemarginite.   Duhule Sfant, te rog sa-i ajuti , chiar in acest moment. Acolo unde exista durere, te rog sa le daruiesti pacea si mila Ta. >>>>

STĂTEA-N GENUNCHI PREA-SFÂNTA

Chiar dacă mă pândeşte la orice pas ispita,

Un lucru e ştiut, nu poate-a mă supune.

În clipa-n care mama m-a adus pe lume,

La vatra focului stătea-n genunchi «Prea-Sfânta».

****

Răspunsul a venit când Adevăr trecut-a

Prin infinitul labirint al minţii.

În clipa-n care m-au zămislit părinţii,

Alăturea de ei stătea-n genunchi «Prea-Sfânta». >>>>

CĂDEREA DIN RAI

întuneric şi pipăire

un fel de bâjbâială

de colo-colo

lume fără început

fără margine

aici ne ajută lumina

să rătăcim

cu  mâna pe armă

pe volanul puterii >>>>

lui A. Păunescu

 

S-a scurs un an de zile, şi-ncă sper

C-ai să-mi trimiţi mesaj, din univers,

Să-mi spui ce-i bine şi ce-i rău, în cer,

Şi de cât timp, nu ai mai scris un vers.

****

Şi cât de veşnic fi-va, ce-ai avut

Şi ce-ai luat cu tine, de mai ştii,

Păreri de rău din vremea ce-a trecut,

Şi cât de dor îţi este, de cei vii. >>>>

Astă-seară am aflat că s-a prăpădit părintele Ciprian Zaharia, în a doua zi de Crăciun. De-atunci sunt tulburat, n-am mai vorbit cu el tot anul trecut şi acum aflu că nu mai este. I-am fost aproape în anii de plumb când se chinuia să restaureze mănăstirea şi a reuşit; a refăcut, mai apoi, mulţimi de schituri şi de mănăstiri pe toată Valea Bistriţei, purtându-se ca un episcop şi, la drept vorbind, ca un voevod. Despre Mănăstire, am scris o carte în 1988, o monografie de aproape 1000 de pagini până azi inedită, dar o să trebuiască s-o public cât de curând; într-un fel este chiar dedicată lui.

Dr. ARTUR SILVESTRI,

scriitor, istoric – Bucureşti

*****

„Fii credincios lui Dumnezeu şi Bisericii Sale, cât vei trăi; şi vei avea în viaţa aceasta tot binele, iar în cealaltă vei dobândi cununa de mărire” (Arhimandrit Ciprian Zaharia)

*****

_______________

Ciprian Zaharia, un ctitor voievodal

Una dintre cele mai importante ctitorii nwatine din Moldova este Mănăstirea Bistriţa, situata M8 km de Piatra-Neamţ, cu hramul ‘Adormirea Maicii Domnului”. Un loc care vorbeşte de la sine despre istoria neamului, având un trecut spiritual şi cultural incontestabil. După tradiţie, primul ctitor este considerat a fi Petru I Muşat (1375-1391), dar adevăratul ctitor al Mănăstirii Bistriţa este voievodul Alexandru cel Bun al Moldovei (1400-1432). >>>>

CRIZANTEME…

19 Octombrie 2011.

 

Să nu-ţi fie teamă”, dimineaţa-n zori

M-a trezit lumina scrisă în poeme,

A căzut azinoapte bruma peste flori,

Sufletul mi-e încă plin de crizanteme.

****

Pururi dătătoare de-adevăr şi pace,

Crizanteme albe, mirosind a viaţă,

Să nu-ţi fie teamă, frig dacă se face

Câteodată-acolo, ele nu îngheaţă… >>>>

Ion Untaru este un poet spectaculos în privinţa evoluţiei sale lirice, deoarece, în câţiva ani, a publicat mai multe poezii în diverse reviste şi în volume proprii, dar şi în colaborare cu alţi autori, aşa cum este cazul culegerii de poeme „Din tainele prieteniei”, realizată împreună cu prietenul său, constănţeanul Radu Patrichi.

Din condeiul autorului pe care îl analizăm, poezia curge fără zgomot, din lucruri obişnuite, cunoscute de toată lumea, din forme prozodice de tip clasic, dar şi cu îndemnuri întru haiku-uri.

Nu ne ferim să-i atribuim termenul de haijin – deoarece acest poet, obişnuit cu viaţa la ţară, a publicat şi câteva volume de haiku-uri, prefaţate de Vasile Moldovan, un important autor în domeniu, deţinător a mai multe premii obţinute în străinătate. Ca şi Florin Vasiliu, Teodora Moţet, Dan Florică, Florin Grigoriu, Valentin Nicoliţov, poetul Ion Untaru a încredinţat tiparului şi astfel de  scrieri. >>>>

STIHURI DIN LUMINĂ (III)

LUMINA TOAMNEI

 

Lumina tot mai istovită

de-a toamnei lungă-mbrăţişare,

sărută frunze ruginite

şi se grăbeşte la culcare.

****

Tristeţea-ndeamnă la visare

când ziua firu-şi subţiază,

de parcă-n ceruri fu revoltă

şi-un soare leneş scânteiază. >>>>

Cu Iubirea, folosită ca o cheie a destăinuirii tuturor lucrurilor, aşa  se poate citi volumul Vraj(b)a clipei, cartea  semnată  de Viorela Codreanu Tiron şi care a apărut într-o grafică de zile mari, la Editura AmandaEdit din Bucureşti, in anul 2011

Poemele care alcătuiesc volumul, sunt ca şi înnaripate, simetrice în esenţă şi cu trimiteri spre  locuri, oameni şi sentimente dintre cele care, nouă, celor din jur,  adesea ne scapă. Cu o fineţe feminină dar defel feministă, autoarea translatează imaginile personale în sfera comuniunii, a locului şi a timpului unde individul dispare ca entitate de sine stătătoare, devine Măreţie, motiv pentru care mertă să trăim pe pământ. >>>>

De s-ar vinde-n târg prostia,

Sau la mall în vr’un butic,

N-aş plăti la bloc chiria

Şi-aş lua şi eu un pic ;

**** 

Doar un gram şi-ar fi de-ajuns,

Chiar inspector prin Paşcani, >>>>

Când am ajuns  în Canada şi sub ochii mei s-au desfăşurat prima dată tradiţiile de Halloween, mi s-au părut nişte ciudăţenii din care n-am înţeles mare lucru, deşi mi-au plăcut. Abia după ce m-am informat mai bine mi s-au aşezat în minte înţelesuri mai clare.  Halloween-ul, această sărbătoare din 31 octombrie atât de populară continentul nord-american, dar şi cu răspândire în alte părţi ale lumii, este o sărbătoare atipică şi controversată. Deşi e barbară prin manifestări, totuşi e celebrată de creştini, deşi se manifestă cu mare vigoare pe pământ american, e celtică, deci cu rădăcini europene, iar în esenţa ei, deşi este un horror, e primită cu bucurie. >>>>

Născut, la 23 august 1939, în satul Crângu , judeţul Teleorman. Profesor de limba şi literatura română: absolvent al Facultăţii de filologie, Universitatea Bucureşti, profesor la şcolile: 17, 11, 12(şi director) , 23, 21, 18, din Brăila.

Publicaţii: peste 1500 de articole pe teme culturale (cronici muzicale, cronici de teatru şi de film, recenzii de carte , eseuri critice, note de lector…) în presa brăileană, în publicaţii din ţară şi din străinătate.

Debut publicistic : în 1962 , cronică muzicală la Concertul Orchestrei Simfonice Gewanhauus, din Leipzig , de la Ateneul Român, în revista Contemporanul. >>>>

În îmbrăţișarea vântului s-a contopit câmpia cu muntele şi a apărut localitatea Uzdin cea mai de vest aşezare românească din Europa.

Satul Uzdin – oază de spiritualitate românească, o intersecţie de duh şi speranţă a devenit un focar de cultură al neamului cu poeţi, pictori, artişti, care au răsărit ca florile din zăpezile sfârşitului de iarnă. Una dintre aceste personalităţi este scriitorul şi omul de cultură Vasile Barbu. Din măreaţa potriveală a filonului băştinaş  al câmpiei Banatului de sud, cu harul divin a ieşit Omul Vasile Barbu – un dac prin înfăţişare, dârzenie şi demnitate, un luptător fără compromisuri când este vorba de limbă, neam şi credinţă. >>>>

Scurtele şi intensele străfulgerări poetice  din Străjer peste suflete,        poezie grafică –  recenta carte a doamnei Cezarina Adamescu – scriitoare cu bogate şi atât de variate înzestrări –  aceste „aproape haiku, aproape senryu, aproape tanka” (după cum ne spune autoarea) se nasc la fericita întâlnire dintre două mari – adesea uriaşe – forţe ale eului: una  aşa-zicând statică – singurătatea; cealaltă, dinamică (în planul greu accesibil al fundamentelor) – contemplarea. Şi una şi cealaltă din aceste energii au lucrat cu mare folos în istoria universală a poeziei (a creaţiei spirituale, în general: Eminescu, Lamartine, Jean Jacques Rousseau, mulţi, mulţi alţii le-au elogiat, cum prea bine se ştie). Cât despre Sfinţii Părinţi ai Pustiei, abia de mai trebuie pomenită pledoaria lor pentru retragerea din lume a celui doritor să-şi întărească  împreuna-vieţuire cu fraţii întru credinţă şi apropierea de Dumnezeu >>>>

DARUL LUMINII

         Luminii i-a fost dat,

         să vadă…omul.

         Luminat, purificat, prin…

         el însuşi.

         Lumina l-a privit.

         dându-i lumină,

         colorând albeaţa ochiului,

         iar omul, i-a zis….

         I u b i r e. >>>>                 

ÎNVAŢĂ-MĂ S-ADORM ŞI EU…

15 August 2011.

 

Atunci când o să-mi fie greu

Sub raza Stelei prea-târzie,

Învaţă-mă s-adorm şi eu

Cu faţa înspre Poezie

***

Şi-acolo-n veşnicia ei

Să-mi odihnesc trudita frunte,

Precum de ploaie norii grei

În Rugăciunea mea pe Munte. >>>>

V. Primitorii  sunt doi tineri, bărbat şi femeie, care se hotărăsc de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni să-şi trăiască tot restul vieţii împreună, pentru a se iubi, a naşte şi a creşte copii şi a se ajuta reciproc. Alegerea viitorului soţ sau a viitoarei soţii este un examen deosebit de greu pentru oricine, seriozitatea actului căsătoriei în sine fiind deosebit de important: ,,A-şi căuta cal de mire”(IV, 450);  ,,A-şi lua păcatul în casă”(VII, 75); ,,Când se-nsoară/Nu-i de moară”(IV, 395). Bărbatul este superior femeii, în sensul că el este cel care alege cel dintâi, cel care propune femeii/fetei căsătoria, îi ,,cere mâna”, o cere în căsătorie. Fiecare îşi are criteriile lui după care se conduce când îşi alege soţul sau soţia: ,,Însoară când vrei, mărită când poţi”(IV, 395). >>>>

Data de 21 predispune la meditaţie, poate pentru că este data echinocţiilor şi solstiţiilor, iar din punct de vedere numerologic  realizează cifra magică trei, chiar şi în lunile când nu este vorba de manifestările astrologice amintite.

Printre binecuvântările cu care ne-a hăruit Dumnezeu se află şi posibilitatea de a ne aminti!

Închid ochii iar în mintea mea se conturează în câteva minute o schiţă dupa care se deruleaza un film doar de mine văzut, de fapt sunt personajul care-i dă viaţă! Ma aflu intr-un moment al zilei spre amurg şi eu sunt singură pe malul mării. Deasupra, cerul senin de un albastru azuriu care cheamă privirile spre zări stă ca o cupolă imensă, ocrotitoare, un cort cum spune psalmistul. Din depărtare vin spre mine sunete dragi, eliberate din gâtul pescăruşilor, >>>>

De veghe, în noapte, privesc pe fereastră

La stelele ce lucesc sus, pe bolta albastră

Si la luna tintită-n tavanul albastru de sus,

Spre care, după-nviere, Si-a luat zborul Isus…

***

Mă simt, în aceste momente de veghe, ca un atom,

Plutind în imensul univers pe nava rotundă Pământ;

Si-ascult uimit cum în timpul cernit, în bătaia de vînt,

Începe să cânte corul de îngeri, dar oamenii dorm!… >>>>

*Nostalgie –

bătaie cu flori

curse de trăsuri la şosea.

_________

*Podul Mogoşoaiei.

Pe Strada Frumoasă

copil pe-un scrânciob.

_________

*Casă cu cariatide.

Mă-nvinge

frica de înălţime. >>>>

-aproape haiku, aproape senryu, aproape tanka-

*Seară de toamnă.

De înfrigurare

luna a înlemnit.

___

*Palete de evantai

felii de gheişe

lipite perfect.

___

*Filigran

fie şi-n bobul de-orez –

artă orientală. >>>>

Fără teama de-a greşi, putem spune că aproape toată istoria universală –  aşa cum ne este dat să o cunoaştem în clipa de faţă, gravitează  în jurul unor personaje ilustre (personalităţi făcătoare de istorie), care de fapt se dovedesc a fi dictatori sadea, fie că avem în vedere chipuri memorabile de regi şi împăraţi, fie că ne gândim la mari conducători de oşti, ori – mai aproape de zilele noastre – la unii preşedinţi de state moderne.

Căci, la drept vorbind, ce altceva decât un neiertător autocrat, torturat de imaginea cosmocratorului (deci mai mult decât un oarecare dictator!) a fost Alexandru Macedon, cel care – definitiv subjugat de practica orientală a zeificării conducătorului – nu a ezitat să-l crucifice pe Calistene, nepotul lui Aristotel, pentru vina acestuia că în loc să i se închine Macedoneanului ca unui zeu, s-a apropiat de el şi l-a sărutat pe obraz?! >>>>

LA MARGINEA GÎNDIRII

 

La marginea gîndirii prin constelaţii plouă

Cu fraze începute în cea mai dulce clipă

Cînd în oglinda zilei se sparg perle de rouă

Şi ceru-i mai albastru ca zborul din aripă

***

Prin alte superspaţii mă duce astăzi gîndul

Că mai avem speranţa de a ne regăsi

Menirea aia sacră de trestii-n care vîntul

Ne cîntă demnitatea umană de a fi ! >>>>

De-ai fi tu Lună, iar eu

De-aş fi Pământ,

M-aş uita cum mă orbitezi

Zi şi noapte, aproape la nesfârşit,

Şi din când în când

Ţi-aş trimite câte un om

Să umble pe scoarţa ta,

Pe praful tău selenar,

Să vadă mai de aproape

Dacă eşti chiar aşa de frumoasă

Cum pari de la distanţă. >>>>

ESTE TIMPUL DESTIN, CHEMARE LA AJUTOARE ?

Vino , nu-i de glumit

cu stăruitoarea întrebare :

este oare destul timpul ?

După obicei,

regele duratei

nesfârşite , călăul clipei

mult aşteptate

vorbeşte de călătoriile

nepreţuite >>>>

Paul Polidor, ca un trubadur ieşind din smalţurile îngheţate peste porţelanuri de Maissen, poetul uimeşte, prin unele poeme este un fenomen aproape neverosimil, de conştiinţă socială într-o lume primejduită de vanitatea şi ipocrizia cotidiană. I-am citit un grupaj din cele foarte multe poeme,versurile pe care le-am primit de la autor la mijlocul Făurarului. M-am simţit aruncată în „luptă” – o lume pe care o intuiam, dar care nu-mi „aparţinea, şi unde Unii şi Alţii, kosovarii şi sârbii, urlau separat, dar aduşi de poet, în acelaşi cor al disperării şi care nu mai avea nimic de-a face cu rugăciunile îngerilor, îngeri care îi privegheau cu făclii reci. >>>>

23/24 Iulie 2011.

Afară plouă,

Ori întunericul curge peste mine?

Doamne,

Ce arşiţă îmi pârjoleşte

Vederea!

 ____

Am învăţat şi nu uit niciodată

Cum să îndur sudalma şi să tac,

Precum tăcea şi celălalt pe roată,

Strămoşul meu, vândutul din Albac… >>>>

FECIOARA MARIA

Au fost acele vremuri

de Duh străluminate,

când viul moartea-nvinse

prin crez şi puritate,

***

când taina nepătrunsă

din cer se pogorî

spre-a omului salvare,

cum Tatăl hotărî… >>>>

Zilele trecute mă aflam în turnul Kraft al Cetăţii Braşovului, sorbeam liniştit din ceaşca cu cafea, în faţa mea pe masă trona o lumânare ce nu scotea fum. În semiîntunericul ce domina turnul se păstra amprenta medievală a timpurilor trecute, prin cele câteva creneluri ale turnului pătrundea raza pală a luminii de azi. Străjerii de gardă ai turnului slobozeau rând pe rând din arbaletele lor săgeţi, din când în când comunicau între ei scurte comenzi, deplângeau căderea Turnului alb sub invazia cavalerilor teutoni ce se îndreptau spre Turnul Negru, speranţele străjilor din spaţiul în care mă aflam ca Turnul negru să reziste erau minime. >>>>

am fost aruncat în lume dintr-un colţ de Bărăgane

amirosind a pâine aburindă

port mereu în mâna dreaptă o lingură-n plus

pentru cei flămânzi, pentru cei rătăciţi, pentru cei uitaţi

prin sângele meu vin din negura vremurilor

mărşăluind în cămăşi de in ţăranii Câmpiei Române

pe certificatele lor de naştere scrie simplu >>>>

Motto: În sensibil, identitatea devine fenomen. Intriga Altuia cu Acelaşi nu este echivalentă cu deschiderea Altuia spre Acelaşi (Emanuel Levinas: 1906-1995)

Poezie aristotelică în conţinut, medievală ca formă, universală în mesaj liric. Absorpţie a lirei în sonet. Logică, fizică şi morală antică , purtată în cristianic pentru o nouă filosofie, ce-n dogma poartă interpretarea lumii. Retorica şi oratoria, în acest sens, utilizează din plin relaţia, axioma şi „o vreme a rostitului oprimat de cuvânt, de topologia şi toposul duhului respiraţiei divine în adamic.” >>>>

1. DE LA O FEREASTRĂ

Câte ceva din mersul meu a rămas pe drumuri
nu le-a recunoscut, n-au fost pe măsura paşilor
cu urme-n inima cuvântului
şi a asfinţit odată cu luna-n turnurile nopţii.
***
Atunci de la o fereastră nevăzută femeia
mă privea cum treceam pe sub gutui şi ziduri
s-aprind steaua ce rămăsese singură >>>>

CARTEA

Snop de lumină
ferecată cu lacăt şăgalnic
în sipetul trecerii…
Şi toţi purtăm cheia la gât
sau o ştim pusă de mama
sub preşul de la intrarea în lume.
Numai că, crescând,
ne luăm cu joaca
şi umblăm la sipet seara,
când ne muşcă şarpele lui moş Ene… >>>>

 Se rătăcesc crinii albi în viaţa noastră, inundându-ne cu perenitate…, prea murdari pentru a plânge…, prea tăcuţi pentru a ţipa, acceptăm tălpile crinilor ce ne înfioară…Hohotim învinşi, pe la colţuri de lume, murmurând în surdină, rugăciuni neînţelese de oameni…Îngerii sunt plecaţi din cer, nu ne aude nimeni…, doar Diavolul stă de veghe rânjind de plăcere…Cu sufletele pătate de trecerea iernilor, culegem crinii albi şi roşii presăraţi în viaţa noastră, torturându-i cu vise ciuntite, amăgindu-i cu umbrele Îngerilor dispăruţi cu prea multe treburi…>>>>

1.

UN TRIST NOROI

 

Tot drămuind  la  patimi  prin  neant,

se-adună-n  tolba  anilor  avaluri,

când  van  ne  e  amontele  la  maluri,

iar  binele  e  răul  culminant…

Noi  suntem  provizorii, căci  finaluri,

se  vor  ivi  ca  un  cernit  versant –

cel  al  tăcerii,-a  toate  conciliant

în  Hadesul  cu  sumbrele-i  portaluri… >>>>

UN FULG DE PAPADIE DE AI FI

Un fulg de păpădie de ai fi,

Te-aş mîngîia, mireasa mea eternă,

Şi, mult mai mult, de-aceea te-aş iubi,

Deşi fiinţa mea e mult mai ternă!

***

Imaculată, pură… delicată,

Să te ating cu gîndul aş muri,

Cînd tu eşti o lumină-adevarată,

Eu mă întreb, atunci, de ce-aş mai fi?! >>>>

6 August 2011.

 Doamne, când va fi să-mi treacă,

Umbra crucii peste Dor,

În coliba cea săracă

Sus pe Muntele Tabor,

***

Unde Te-ai Schimbat la Faţă,

Şi de-atunci Te schimbi mereu,

Să mă pleci tăcut din viaţă,

Doamne, Dumnezeul meu! >>>>

AUGUST…

8 August 2011.

 Adoarme gândul meu între petale

Până nu cade bruma peste flori,

Au gust de raze dorurile tale,

Cu ele mă trezesc adeseori.

****

Au gust de struguri versurile mele,

La noapte mustul se preface-n vin,

Aşteaptă-mă la cina dintre stele

În ceasul hărăzit când o să vin. >>>>

III. Definiţia Sfintei Spovedanii este de o claritate şi profunzime impresionante: ,,Spovedania este biciul greşalelor şi mijlocul cel mai înlesnitor spre spăsenie şi împăciuire”(VIII, 574). Existenţa sau neexistenţa Sfintei Spovedanii este în directă legătură cu atitudinea lui Dumnezeu faţă de om în lumea aceasta: ,,Cel ce nu se pocăieşte, de câte ori se închină, de atâtea ori aduce aminte lui Dumnezeu de-ale lui nelegiuiri, de-aceea tu întâi să te pocăieşti, apoi la Domnul să îndrăzneşti”(VIII, 264); ,,Precum după boală sănătatea e mai dulce, aşa şi după greşeală căinţa ne-aduce pocăinţă mai dulce”(IX, 57); ,,Prin păcate ne bolnăvim şi prin pocăinţă ne lecuim. Alergă la leac, ca să scapi de boală”(VIII, 264). Această atitudine însă devine mult mai  hotărâtoare pentru situaţia sufletului după moarte: ,,Urât este să te duci cu sufletul încărcat de nelegiuiri, de blestemăţii şi de netrebnicii”(VIII, 543). >>>>

În urmă cu câțiva ani, am avut o anumită stare de expansivitate, tradusă prin dorința de a împărți cunoașterea ziditoare celor care fie nu au avut disponibilitate s-o caute ori au respins-o din motive mai mult sau mai puțin înțelese, poate sub influența educației atee – de pildă citirea psalmilor biblici.

De ce m-am oprit asupra Psaltirei?

Aș răspunde în primul rând, pentru calitățile sale care evidențiază adâncul sufletului omenesc răscolit, revoltat, chinuit de vanitate, rugător, slăvitor ori umilit și resemnat în fața Puterii și Legilor divine și în al doilea rând pentru frumusețea și profunzimea lor, pentru Învățăturile care se desprind din minunatele lor versete, formulate de regele veterotestamentar – David căruia i-au fost revelate după cum găsim afirmat ”Duhul Domnului grăieşte prin mine şi cuvântul lui este pe limba mea” >>>>

“Greu se desparte sufletul de trup!” – rostea cu voce gravă, în timpul slujbei de înmormântare, popa Broni – preot la Biserica din sus. Şi, Doamne, câtă dreptate a avut în privinţa mamei, Florica, nora lui Mitru Leu din comuna Mârşani, judeţul Dolj!  Vecinii de pe mahala îi spuneau Tuşa. Multă lume din sat îi spunea Baba.

“Sunt cea mai bătrână din tot capu-ăsta de sat!” – se mândrea Baba, ştiind că încă se mai află pe primul loc măcar într-o privinţă.

Treisprezece zile şi douăsprezece nopţi sufletul ei s-a căznit să-şi părăsească trupul de lut, în care stătuse îmbrăcat timp de nouăzeci de ani. Mulţi? Puţini? Buni? Răi? Doar Dumnezeu ştie! Baba zicea că după cum i-a fost ei “scrisa”.

De câte ori n-a păcălit moartea în toţi aceşti ani! >>>>

CALUTI DE MARE

Le-am văzut odată chipul

şi de-atunci,

caii pitici

îmi măsoară timpul,

(tropotind prin adâncuri…)

*

Ba, deseori

evadează din mare

şi se clătesc de sare

cu valuri de nori,

(nechezând prin înalturi…) >>>>

Arsita, pe lume, cat ar fi de grea,

Reazema-ne, Doamne, chiar sub umbra Ta –

****

Gerul de pe lume, cat ar fi de greu,

Strange-ne in brate, Sfinte Dumnezeu –

 ****

Si pamantul insusi, de nu se mai tine,

Ia-ne in causul palmelor, la Tine –

 ****

Soarele de-ngheata, si din ceruri cade,

Ia-ne-n cer la Tine, Doamne cumsecade – >>>>

       „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare,

        dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

        Dragostea nu se poartă cu necuvinţă, nu caută ale sale,

       nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură

       de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate

      le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu

       cade niciodată.” (Sf. Ap. Pavel I Corinteni 13, 4-7)

 

     În Epistola Întâia către Corinteni adresată Bisericii din Corint, marele Apostol Pavel, după ce îi mulţumeşte lui Dumnezeu, pentru credinţa corintenilor, arătând puterea Crucii ca rod al jertfei şi unităţii, al comuniunii dintre creştini şi Dumnezeu, ca esenţă a Evangheliei în care odrăsleşte înţelepciunea divină şi a cărei temelie a Bisericii dumnezeieşti este Hristos, unde înfloresc şi rodesc creştinii, fiecare după puterea şi frumuseţea miresmei sale trăite în Corola Darurilor Sfântului Duh, le descoperă Cununa Frumuseţii veşnice a Dragostei. >>>>

 STIHURI DIN LUMINĂ (I)

 DE ZIUA TA

 De ziua ta eu mi-aş dori

un pat de flori să-ţi dăruiesc,

ca doru-mi îmbătat de crini

cu dorul tău să-l nemuresc.

****

Un veac de veacuri noi să fim

un dor şi-o singură simţire,

duioasă pildă cum din clipă

eternu-şi smulge chip şi fire. >>>>

Sub îndoieli şi alte neîmpliniri, stau astăzi gândurile unor oameni ce au crezut că prin inteligenţă, cultură, pot schimba societatea. Din păcate, prezentul le-a dovedit contrariul, puţini mai sunt cei rămaşi să creadă în prezentul nemilos plin de hibe, de vulgarităţi, anost culturii şi creatorilor ei. Ei bine, sunt puţini, însă aceştia luptă şi doar prin cultură contra prezentului şmecher ce poartă guler alb de mătase. Iată gândul meu în timp ce mergeam cu atenţia mărită pe trotuarul literaturii. Şi ce să vezi, pe trecerea de pietoni, poezia păşind cu încredere, fără frică, culmea, când nici nu se aştepta, trecu în mare viteză un bolid, „un bolid al Indiferenţei”, neţinând cont de legea şi regulile circulaţiei, fără ca trecătorii pasivi, grăbiţi ori plimbăreţi, aflaţi pe trotuar, să observe impactul petrecut într-o fracţiune de secundă: „bolidul Indiferenţei” accidentă poezia, semaforul arătând culoarea verde. >>>>

MARATON DE  BLUES, POEZIE ŞI JAZZ

29 iulie 2011 – TVR 2

-Secvenţe nocturne în  loc de Jurnal-

 ****

Loc de smerit –

Ţara lui Johnny

magician la 80 de ani.

****

Johnny inaugurând

instituţia de jazz

a oftatului.

****

Din „Piaţa Chibrit”

Ioana recită

„Noaptea, oraşul”. >>>>

DE DOR DE TOAMNA

Un soare urduros

Zâmbește amar…

Cu indiferența desenată  pe față

Cocoșul trezește răsăritul

****

Au înlemnit salcâmii

De priveliști…

Gutuii adună culori

Din pământ >>>>

1.

Voi care plingeţi fără încetare,

Lovindu-vă de viaţă ca de-un copac bătrîn,

Voi care zilnic imploraţi iertare,

Priviţi cum cresc pe dealuri căpiţele de fîn,

****

Cum se aştern tăcute pe cer ca nişte stele

În ele se-odihneşte eternitatea crudă.

Căpiţele sînt fete cu pletele rebele –

Şi ploaia le răsfaţă, zglobie, şi le udă. >>>>

PASARUICA  DE  SUB  NOR

 

“Pasaruica de sub nor,

Unde duce al tau zbor?

Spre ce mal de apa lina,

Cu flori albe de sulfina?

****

Oh, ghicesc, iti stiu eu gandul,

Cum stiu versului meu randul,

Zbori spre cuibul tau din deal,

S-auzi Doina din Ardeal! >>>>

 

ne trăim Viaţa învăluiţi în fuioare de ceaţă…

nimic nu e clar,

toţi suntem supuşi Timpului;

Caron a aţipit,

celelalte bărci sunt închiriate cu ora,

ne vom trezi la margini de ape

în cântecul valurilor deslănţuite,

vei fi prinţesa licuricilor, luminându-mi Calea;

cortegii de flori albe, născute din vise sterpe, >>>>

Prin sat curge Vădana. Este un pârâu ca toate celelalte, doar numele îl are mai ciudat. Când se odihnea, sprijinit în lopată sau în târnăcop, Ariel se întreba, privindu-l, de ce-o fi fost numit pârâul astfel. Îl iscodise şi pe popa Dobrescu, interesându-se de provenienţa toponimului, dar nici el nu fusese în stare prea bine să-l lămurească. Îşi dădea cu presupusul  bătrânul părinte pleşuv, din calviţia căruia razele soarelui se răspândeau în formă de aureolă, că s-ar fi întâmplat ceva pe vremea turcilor, când o femeie s-ar fi înecat în apele umflate, urmărită fiind de un başibuzuc obsedat de frumuseţea ei. Vorbe, zicea în cele din urmă popa. Umblă şi pe aici vorbe ca peste tot.

Obsedat de frumuseţea ei? Hm! Aceste cuvinte nu conteneau să-i stârnească lui Ariel imaginaţia. La cei şaptesprezece ani şi mai bine ai lui, erau numai potrivite pentru aşa ceva. Dar o vădană frumoasă!… Hm!… >>>>

O HALTĂ

 

Nu va fi gară,

va fi numai o haltă

în care vin,

din care pleacă

pasagerii,

o uşă largă

sau o uşă spartă,

plânset prelung,

sau armonia tăcerii,

tren după tren,

vis după vis,

om după om. >>>>

În îmbrăţişarea vântului s-a contopit Câmpia Dunării cu Câmpia Timişului, peste Munţii Banatului, zămislind spaţiul mioritic luminat de spuza de stele, care înfrumuseţează viaţa fără ca noi să ne dăm seama de Harul Divin, de frumu8seţea chipului, de mărinimia sufletului lor. Una dintre aceste stele este Doamna profesor Mariana Sperlea – de la Şcoala din Dumbrăviţa de Timişoara.

Fire complexă, om însetat de cunoaştere, om cult, o fiinţă dominată de setea căutării adevărului şi a lui Dumnezeu, plină de bun simţ ancestral al strămoşilor, a vorbi despre o asemenea personalitate, este dificil, cum dificil este să vorbeşti deaspre mirajul vieţii. Însă, cu smerenie şi respect eu îndrăznesc a spune câteva cuvinte despre dascălul, artistul şi omul Mariana Sperlea. >>>>

În primăvara acestui an, aflându-mă la Târgul de carte Caravana GAUDEAMUS Cluj Napoca 2011, am avut onoarea   să prezint volumul ARTUR SILVESTRI- Așa cum l-am cunoscut  și două excelente volume de proză scurtă ( Îmi amintesc și îmi imaginez și  Imperfecțiuni provizorii) semnate de Mariana Brăescu, în fața unei adunări formate din personalități culturale clujene, critici literari, scriitori, jurnaliști, intelectuali de diferite formații, studenți, etc, pentru care  păstrez o deosebită considerație.

Dar cel mai mult m-a impresionat o frumoasă doamnă cu fața luminoasă și un minunat păr arămiu, venită de la distanță în mod special la Cluj-Napoca pentru acest eveniment: scriitoarea Ana Moldovan, una dintre persoanele în care regretatul Artur Silvestri a descoperit „pepita de aur” a talentului, pe care  a adunat-o cu grijă, a lustruit-o și a arătat-o lumii în cartea pe care i-a editat-o,  „Tot ceea ce era de spus”. 

…………………..

Aveam niste poze cu oceanul atlantic si niste poze din Tirol le-am trimis Domnului Silvestri iar domnia sa le-a selectat si aranjat era foarte incantat de felul in care se concretiza cartea desi era deja sfarsitul lunii septembrie si incepea sa se simta din ce in ce mai obosit ,imi spunea ca va merge la doctor la inceputul lunii octombrie,nu stiam cum sa-i multumesc pentru tot ceea ce urma sa faca pentru mine si asta cu atita daruire si simplitate nici macar nu ne cunosteam personal ,am vorbit de cateva ori la telefon si in rest am comunicat doar prin internet.Cartea a iesit de sub tipar in data de 24 octombrie domnia sa deja era bolnav si totusi a avut puterea sa imi  trimita 400 de exemplare  ,mi-a spus atunci sa ma ajute Dumnezeu si sa fie intr-un ceas bun mi-a dat ultimele  sfaturi cum sa organizez lansarea de carte a vorbit personal cu Domnul Al Florin Tene sa ma ajute si sa imi prezinte cartea.Din data de 26 octombrie am pierdut contactul,se pare ca starea domniei sale se agravase foarte mult .Am facut lansarea cartii in data de 06 noiembrie 2008  in Cluj Napoca a fost o lansare frumoasa cu muzica live la flaut si pian, am filmat totul doream sa-i trimit domniei sale DVD pentru ca m-a rugat sa filmez totul dorea sa vada cum m-am descurcat,eram foarte emotionata si timida de tot ceea ce urma ,era un drum nou si necunoscut pentru mine si nu vroiam sa-l dezamagesc ,am vazut cum a facut totul pentru mine dezinteresat cu foarte multa bunatate,de aceea vroiam sa fie mandru de mine si vroiam sa-i reintorc generozitatea prin aceasta frumoasa lansare de carte care a avut un ecou pozitiv in randurile scriitorilor si cititorilor din Cluj Napoca. Regret si  imi pare foarte rau ca a plecat asa de repede dintre noi ,mi-a spus ca mai are foarte mult de facut in aceasta lume ,pacat ,mare pacat ca s-a stins asa repede si fulgerator.Artur Silvestri a plecat dintre noi prea repede dar spiritul lui bun si blind va fi mereuin sufletul meu ,va fi Modelul Omului Mare , generos si foarte intelept. Dumnezeu sa -l odihneasca.”

În aceeași scrisoare însă, Ana îmi dădea o veste zguduitoare: era diagnosticată cu cancer de sân și în acele zile chiar făcea chimioterapie. Și eu și doamna Mariana Brăescu am fost profund impresionate, dar, ce cuvinte poți găsi în aceste momente? >>>>

Consider ca am avut noroc oricum ca l-am cunoscut pe Domnul Artur Silvestri, pentru  tot ceea ce a facut el pentru mine si indirect are grija și acum de mine pentru ca v-am cunoscut pe dumneavoastra.

Cred ca in viata nimic nu este intamplator, m-am gandit foarte mult si am ajuns la concluzia ca poate a trebuit sa trec prin aceasta boala sa fac ceva mai util in aceasta viata decat faceam inainte de boala.

Imi da asa o satisfactie tot ceea ce fac acum si emailurile de multumire de la persoanele care trec prin aceasta boala ma fac sa fiu multumita de munca mea.

Am scris aici cateva din gandurile mele, poate vor fi de folos celor care le citesc. De asemenea va trimit si cateva poze cu baticurile mele si adresa de site poate doresc cititori sa vada situl http://www.baticuri-art.ro, mi-am permis in site sa public cateva din cuvintele dumneavoastra scrise intr-un email precum si trimiterea la site publicatii ARP.

In anul 2009 octombrie,am implinit 50 de ani ,ma simteam inca tanara ,frumoasa cu o viata implinita ,un baiat mare care urma sa se casatoreasca. Dar intr-una din zile sa furisat in viata mea o boala nemiloasa care a schimbat totul.In urma unui control de rutina am fost diagnosticata suspect malignitate san drept. Din acel moment viata mea s-a transformat peste noapte, deși  nu imi venea sa cred ca mi se poate intampla asa ceva.

In cei 50 de ani nu am fost niciodata bolnava ,simple raceli si gripe de sezon ,in rest nimic grav si acum ca un traznet aceasta cumplita boala.

>>>>

În lume există zeci de femei şi bărbaţi care s-au încăpăţânat să trăiască, deşi au fost atât de aproape de moarte încât mai că au putut s-o privească în ochi. Printre ei se numără şi piteşteanca Daniela Voiculescu, femeia care a învins umbra rece a lumii de dincolo. Ceea ce a simţit ea este greu de imaginat. A fost cuprinsă de panică, dar disperarea aceea vecină cu moartea i-a dat puterea de a lupta pentru viaţă chiar şi în acele momente critice, reuşind să supravieţuiască.
Pasionată de astrologie
Daniela a simţit o chemare anume încă din perioada liceului. De atunci a început să citească despre magie, astrologie şi numerologie, misterul zodiilor şi al cifrelor stârnind în ea o pasiune fără limite. Astfel, încă de tânără a început să simtă altfel decât majoritatea oamenilor şi să presimtă anumite evenimente. >>>>

Eu trebuia să pier demult

Pe când aveam mai putini ani

Iar viaţa-mi plină de tumult

N-o preţuiam nici cât doi bani.

****

Când încă nu ştiam ce ştiu

Şi peste tot eram prea viu

Şi mai puteam frumos visa

La Cineva, la Undeva… >>>>

 Astă nemărginire de gând ce-i pusă-n tine

O lume e în lume şi în vecie ţine.

 Ceea ce este hotărâtor pentru intrarea unui poet în memoria universală, este crearea unor concepte şi a unor viziuni care apar pentru întâia oară în gândirea poetică. În cele ce urmează, prezentăm un rezumat foarte succint al deschiderilor originale – gnoseologice şi onto-axiologice – efectuate de Eminescu în lirica sa, deschideri pe care le-am dezvoltat în scrieri anterioare, (reunite în volumele Luceafărul – Treptele spiritului hyperionic (2010) şi Eminescu sau dincolo de absolut (2011). >>>>

Nu se stinsese bine ecourile celui de-al doilea Război Balcanic din 1913, în care intrase şi România, când o tânăra familie din Muntenii-Buzăului, formată din Maria şi Dumitru Cristea, aducea pe lume un băiat, ce vedea lumina zilei cu binecuvântare Dumnezeiască, în zorii zilei de 14 noiembrie 1914.

Era după Duminica a 25-a după Rusalii, când se amintea în Biserica Ortodoxă Română Sfântul Ioan Gură de Aur  Arhiepiscopul Constantinopolului şi Cuviosul Damaschin. Zi, parcă, predestinată pentru a anunţa naşterea ceea ce devenea mai târziu vlădica şi cărturarul P.S.Gherasim Cristea. >>>>

Dintotdeauna cronicarii vechi ai României au avut în vedere concepţia şi pronunţia corectă a ,,graiului’’ românesc. Au urmat apoi cercetătorii, poeţii, prozatorii, oamenii de ştiinţă etc., erau hotărâţi să folosească limba română corect, în scrierile lor, pentru că un diriguitor specializat în acest sens nu a existat la acea vreme îndepărtată. 

Poetul Mihai Eminescu nu este o fiinţă descinsă de pe o altă planetă, într-un timp metafizic, el a fost un produs excepţional pentru naţia sa, un exponent al poporului şi al veacului său. Rusul N.A. Dobroliubov arată că ,,importanţa marilor figuri istorice poate fi comparată cu importanţa ploii care împrospătează binefăcător pământul, dar care, de fapt, este norul ridicat de pe pământul însuşi.’’ Aşişderea se petrece şi cu M.E. >>>>

II. Perspectiva eshatologică.Strădania omului de a-şi mântui sufletul, de a se face plăcut lui Dumnezeu, se face adesea în perspectivă eshatologică. Sfârşitul vieţii, moartea şi judecata de după moarte îl înfricoşează pe om şi-l face să privească mult mai responsabil realitatea. Moartea face parte din viaţă, fiind legată strâns de aceasta: ,,După viaţă este şi moarte”(II, 802). Omul  ştie că ,,Sufletul e călător”(II, 440), ,,Și e viaţa o nălucă,/Călător gata de ducă”(II, 803),  că-n orice moment  ,,umblă cu moartea în sân”(II, 629). Se ştie doar, că ,,O dată moare omul”(II, 636) şi că ,,O moarte are omul”(II, 625). Pentru aceea poate să zică: ,,Treci zi, treci noapte, apropie-te moarte”(II, 620).  >>>>

Ora et labora

 Eu nu ştiu, Doamne, cine sânt

Dincolo de crucea din Cuvânt –

În Timp ori în afara lui

Cu umbra-mi bat în ceruri cui…

****

Ţâşnind spre matca Orion

În care veşnicia-şi are tron,

Pironul îndoielii îl tot sui

În cosmicul rădvan hai-hui… >>>>

*Rugăciunea: un pod de flori între spirite.

*Trăieşte aşa cum te rogi: cu smerenie, cu blândeţe, cu ardoare. Şi nu te

ruga aşa cum trăieşti: în grabă, cu egoism, cu trufie.

*Ochii nu pot fi înneguraţi când inima e doldora de lumină.

*Negura de pe ochi se transformă în zgură pe suflet.

*Drumul sfinţeniei nu admite…popasuri. >>>>

ADUN DIN CUVÂNT

Adun din cuvânt divine rubaiate

Si tot câte patru slobode-n ierugă

De cuget, la tâmple de dor înviate,

Lăuntric să mântui colindul în rugă.

****

Ferestrele toate îmi sunt luminate,

Mai alb ca zăpada isopul din psalmi,

Brodează ecoul tăcerii lui poate

Porfire de rouă, în poduri de palmi. >>>>

Aţi văzut ce rău e când
Un bărbat nu vine-acas’
Şi-l găsiţi la crâşmă bând
Înspre ziuă plin de fas ?!
****
Şi de mai ai şi noroc
De-ăl mai bun din ăi mai răi,
Dimineaţa, pe cojoc,
Te scoli şi cu vânătăi, >>>>

Copil al nimănui, ai inimă de piatră?

Cine sunt cei din care te-ai zămislit odată?

****

Copil al nimănui ce pribegeşti prin lume,

Mai ştii tu care-ţi este adevăratul nume?

****

Copil al nimănui, la piept cine te strânge?

Iar de păţeşti ceva, pe tine cin’ te plânge ? >>>>

CUPRINDE-MA…

Duminică, 3 Iulie 2011.

Cuvântul- lumina cea adevărată…

Cuprinde-mă, o să mă las cuprins,

Cum se lasă floarea de petale,

Ca un rug de flăcările sale-

Vreau să ard în focul cel nestins!

****

Cuprinde-mă, ca Aerul de vânt,

Cuvântul meu, şi mai presus de vreme,

Lumina risipită în poeme

S-o dăruiesc de-a pururi pe pământ. >>>>

În unul din  articolele noastre anterioare, ,,Discursul, ştiinţă în a comunica sau formă de a bate câmpii”, selectam câteva idei sugerate de specialiştii din domeniu tocmai  din dorinţa de a mai clarifica lucrurile, dar mai ales de a arăta că, noi, românii, ruginiţii timpurilor, alături de tinerii lucizi ai acestui popor, nu suntem nici proştii momentului ce pot fi luaţi oricând, de oricine, peste picior. La cele spuse atunci despre discurs, repetăm, în primul rând  pentru o mai mare limpezime, dar şi pentru a ne dezice de ,,intelectualii” prezentului, adăugăm, în materie de comunicare, câteva noţiuni absolut necesare. Înainte de orice, trebuie însă amintit că, în forma sa cea mai simplă, comunicarea umană este concepută ca un transfer ordonat de semnificaţie. >>>>

VÂNTURILE, GÂNDURILE…

Vânturile-s gândurile,
Gândurile-s vânturile…
****
Care-i vântul?
Care-i gândul?
Ştie asta doar pământul,
Întrebându-şi zările,
Cercetând cărările…
****
Al meu gând
Şi-un pui de vânt
Acum umblă mână-n mână >>>>

1. PRIN SÂNGELE CA UN RUG APRINS

Prin sângele ca un rug aprins în trup,
se sting nepământene întrebări de gând:
Cu cine voi merge să curăţ albia
prin care curge viaţa şi moartea?
Cui îi voi lăsa drumul pe care-l fac
şi întunericul pe care nu l-am putut desprinde?
Rămân o mulţime de cântece la păsări,
aceste aripi le întorc vântului
peste ceasurile de piatră obosite de tăcere.
Mă aşteaptă femeia îmblânzită de dragoste,
cu sânii ei însinguraţi de nemângâiere, >>>>

Brazi seculari.

Cu degete foarfece

doi copii taie ceaţa.

* * *

Bănuţii din jântuială

plutesc ca stelele

pe boltă.

* * *

Privirile supte,

bărbi de argint

în biserica de pe munte. >>>>

În atâtea împrejurări o parte a auditoriului rămâne subjugat, doar se cugetă liber, cu înţeles. Dacă nici aşa n-a sosit înrâurirea, încep povestirile istorice.

Atracţia filosofării este certă, se pare că este şi înnăscută.

Totuşi pretenţia de a filosofa este însoţită de cunoaşterea a cel puţin până unde se întind certitudinile.

 Avem maeştrii care se pricep să ne încânte, ştiu, pe de altă parte, cât de relative pot fi părerile asupra existenţei, de mişcătoare regulile doctrinare când trebuie acomodate la context. >>>>

În flori nu se mai vinde

Decăt păcatul originar ,

Iubirea,

Mi-e dor,atît de dor

De gîndul tău,

Încît îmi expun chipul 

În toate vitrinele…

Nu vezi că >>>>

Cât vezi cu ochii, numai maci!
Pâ’n la genunchi câmpia mă-mpresoară,
Pe când, de undeva, ca-n fiecare seară
Aceeaşi voce mă îndeamnă: taci!
****
Cât vezi cu ochii, doar apusuri grele
Cu nori ce se perindă sumbru, în fâşii,
Chiar macii-mi par aproape vineţii
Aşa cum negru-i cerul nopţii, fără stele. >>>>

De când ne ştim ca neam, zilele de sărbătoare i-au adunat pe oameni în sânul bisericii, la masă sau la horă. În zările îndepărtate pe unde ne aflam, biserica îşi împlineşte menirea ei de a ne aduna şi de a ne dărui frumuseţile trăirilor sufleteşti înăţătoare.

În mod obişnuit, duminicile merg la Biserica Sf. Ioan Evanghelistul din Toronto. Românii ortodocşi aflaţi în zona în care locuiesc şi eu  purtăm o suferinţă în suflet că nu avem o biserică după tradiţia noastră. >>>>

1.CAUT LUMINA

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi. >>>>

Din tronul cerului cel nefăcut

Dintre luceferi, aştri şi lumini

Ai coborât ca Om peste pământ

Ca să primeşti în dar doar spini.

 ****

Şi ai primit cu multă umilinţă

Batjocuri şi bătăi, şi palme dure,

Ţi-ai încercat din răsputeri răbdarea

Privind spre cei ce-aveau să te înjure. >>>>

„ Dacă am fi perfect logici, -spunea Max Blecher-, ar trebui să adormim îndată ce ne-am trezit…”, lucru care ar fi fost de preferat în cazul exegeţilor Mioriţei de la Alecu Russo încoace, incluzându-i aici şi pe francezul Jules Michelet alături de americanul Ernest H. Lathan jr. ( primul acreditând ideea unui neam românesc resemnat în faţa morţii, al doilea dimpotrivă, exacerbând relaxarea românilor în faţa loviturilor sorţii datorată unei îndelungi experienţe în supravieţuire ). În fapt, toţi aceşti „tezişti” nu fac altceva decât să reia problematica drobului de sare dintr-o perspectivă tragicomică, adică să se lamenteze fără motiv de grija copilulului adormit pe vatră. >>>>

SEMĂNÂND CU DRAGOSTE…

20 Aprilie 2011.

Mi-am semănat cu linişte grădina,

Ce bucurie m-a cuprins nu ştiu!

Ascultă cum se zbenguie lumina-

E devreme-acum ori e târziu?

****

Mi se-nfioară apostolic mâna,

În sinea ei sămânţa e-n zadar,

De când aşteaptă dinspre cer ţărâna,

Să-i fie jertfă pusă pe altar! >>>>

( lansare de carte – Mariana Brăescu- la Târgul Internaţional de carte LIBREX, Iaşi, 2011)

 Au înverzit câmpiile şi pădurea

trenul aleargă pe şine spre o „ţintă” mereu

mişcătoare

se aud voci ce povestesc întâmplările

unei zile banale

soarele imi face semne să privesc dincolo

de orizonturi

doar prin ochelarii fumurii puteam să

întrezăresc

imagini „vag” conturate

Şi deodată…

mi-am amintit! >>>>

Motto: „Pe trotuarul strâmt al lumii, sunt un călător care îţi ţine    privirea îndreptată mereu spre chipul tău, Isuse!” -Papa Ioan Paul al II-lea-

Dincolo de orice eveniment monden la care participă sute de mii de oameni şi mii de jurnalişti din toate ţările, dincolo de toate ceremoniile regeşti fastuoase, de nunţi, botezuri, divorţuri ale  pseudo vipurilor iviţi peste noapte, care ţin trează atenţia mediei, dincolo de petrecerile la iarbă verde  cu mititei şi bere – cu maneluţe şi ţopăieli pe asudatelea şi pe surzitelea, în stil caragialianesc, ori de show-urile din cluburile de noapte unde tinerii stau cu ochii agăţaţi la mişcările obscene ale animatoarelor,  există evenimente creştine unice, care îţi pot marca definitiv existenţa. >>>>

Ministrul sănătăţii are pe conştiinţă câţiva morţi ai sistemului pe care l-a zdrobit, nu din nepricepere, ci dintr-un dezgust, pentru a nu-i spune ură, faţă de simplii oamenii. Suferinzii acestor vremuri, care, de la invalizi la bolnavii cronici, nu îi sunt pe plac ministrului pentru că se duc în spitale pentru a se îngriji. Într-un „sport naţional” după cum ne reproşează cu nesimţire personajul.

Cum morţii cu pricina sunt români, iar conştiinţa lui e ungurească, satrapul sistemului sanitar nu se gândeşte să demisioneze. E drept, nici Emil Boc nu vrea să-l dea afară. Că e deja de a-l lui. Aproape sânge din sângele iredentist. Ba, asigurându-ne că ministrul se bucură de încrederea sa pentru acţiunile întreprinse, premierul ne trasmite, într-o batjocură fără de margini, dispreţul. Dezgustul lui de om încrâncenat în răul faţă de ţară. >>>>

Cred ca m-am nascut cu duhul plecarilor. Imi sta gandul numai la calatorii si nu stiu cum sa fac sa ma vad iarasi plecata in largul zarilor. Nu de putine ori imi trimit gandul la draga mea prietena, Rodica Marascu care mi-a oferit multe trairi intense si frumoase in excursiile pe care le-a organizat cand eram in Romania.

Adeseori cand imi trimit gandul in cate un colt de lume, acesta imi apare imbracat in hainele pe care le-a croit imaginatia mea atunci cand am luat primele cunostinte despre el sau cu ceea ce m-a impresionat mai mult. Cand zic “Triunghiul Bermudelor”, eu vad vapoare disparand misterios, apoi cobor cu mintea in adancul necunoscut al pieirii lor si imi ramane mintea suspendata acolo. >>>>

MAMA

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc 

Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,  

Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut

Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

 ****

O văd şi-acum, ce vis frumos ! la patru anişori ai mei,

Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,

Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,

De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate, >>>>

Fosta, mări, fost,

Pe meleagul nost’,

Cântăreţ vestit,

Tânăr nenuntit,

Mereu drăgostit.

De floare, de ram,

De străbunul neam.

Şi cum mai cânta,

Despre viţa sa! >>>>

BALADA EMIGRANTULUI

A sunat ceasul cel mai năpraznic

Ceasul care se chiamă Destin

Ceasul ce smulge parâma din bornă

Ceasul în care murim sau trăim

****

Ceasul acest’nu-l aude nimeni

Decât insul în pieptul căruia bate

Roţile-i sfarmă carnea pe oase

Sângele-i fierbe în adversitate >>>>

RONDEL CU LAPTE ŞI MIERE

Lapte şi miere curg peste ţară,

Lumea se-ntreabă cum se poate

Hoitarii politici să-mpingă afară,

Prin simplu condei şi datul din coate,

Moneda făcută valută sprinţară

În bănci şi maşini şi palate,

Lapte şi miere curg peste ţară,

Lumea se-ntreabă cum de se poate. >>>>

Singurătatea mă macină

iubind în taină

miresme de floare

o umbră

naşte în noapte

amintirea ta răsfrântă în vise

greu

e drumul

orbecăind te caut

rănit fără de cuvinte

grabnic aruncat în necunoaştere

euforic într-o Eternă Dragoste

Singurătatea mă macină

>>>>

Promiteam, cu ceva timp în urmă, într-un articol, că voi reveni asupra unei chestiuni umane  ce ţine de preţuirea aproapelui, în condiţiile în care iubirea sa, în sensul biblic al cuvântului,  nu ne stă la îndemână.  Oricum am face, ori de unde am începe, tot peste comunicare şi înţelegere dăm, iar de aici, un fel de Izvor al Tămăduirii, curge totul. Printre altele, transpunerea şi empatia. Înainte de a ajuge la aceste concepte, pentru ca  firul discuţiei să aibă  şi logică şi sens, trebuie să-l punem în capul mesei, de data aceasta, pe Kant, cel din Critica raţiunii practice, lucrare în care ne-a arătat că sunt domenii de investigaţie intelectuală care au o funcţie vitală în organizarea înţelegerii umane, în corespondenţă cu trei idealuri sau „idei regulatoare”. Aceste domenii şi ideile lor corespondente, le-a numit: 1) ontologia, care studiază Fiinţa, 2) psihologia, care studiază sinele şi 3) teologia, care-l studiază pe Dumnezeu. >>>>

Fericirea nu e mai multă şi ar fi mult mai puţină decât este, dacă EA s-ar conduce după toate canoanele pe care i le-au pregătit experţii.

 ,,Fericirea depinde de noi„Aristotel. Mulţi alţi gânditori, scriitori, creatori din toate genurile se aliniază bucuroşi la această constatare .Te-ai aştepta să urmeze o discernere a condiţiilor care te fac fericit, căile care se pot lupta cu tot ce împiedică această stare de încântare ce însoţeşte viaţa. Mai pe plac ne-ar fi o lege împotriva nefericirii. >>>>

SINGURĂTĂŢI VIRTUALE

Zidul acesta virtual

mă disperă cu tristeţile lui,

virusate de singurătăţi abisale.

Singurătăţile,

ca nişte domnişoare de pension,

sunt foarte cochete

şi mă sfidează întruna,

uitând bunele maniere. >>>>

Of-ul nostru e in paduri de brazi

Ce cad cu atatea cercuri de povesti…

Cu vise sfartecate de neant

In manji ce-si spala coama in abis

 ****

Ma doare harta schilodita de istorie

Cu fete tandre de batrani si morti

Ce n-au nici linistea eterna

In cernaziomul destinat pe veci… >>>>

EPIGRAME (…CU GANDUL LA UN MAESTRU)
CATREN, LUI…PASTOREL

Unde eşti tu, Păstorel?

Să ne-arăţi, cu poanta ta,

Care-i om, dar e…lichea,
Care-i sfânt, dar e…mişel.

___________

UNORA, DA’ MULTI
Umoru-i o emblemă personală
Ce face dintr-un slut un…Fernandel.
Dar nefiind izbânzi în lumea medicală,
Vi-l recomand pe vraciul…Păstorel. >>>>

Mirabila  Sămânţă a-nvins noartea prin moarte ,

Redevenind Rege, Preot, Împărat, Dumnezeu,

Făcându-ne şi nouă, prin credinţa în El, parte

Să fim rodul viu al suferinţelor sufletului Său.

****

Mi se bucură sufletul când scriu despre miracolul Învierii ca despre inima credinţei creştine. Simt împrimăvărarea inimii mele şi trăiesc sentimentul că sunt un fiu al ei. În chip tainic, prin harul Duhului Sfânt, trăiesc şi simt că viaţa îmi este umplută de fericirea venită din Cer ca dar divin, prin credinţa Învierii Vieţii în Bucurie şi în cântecul biruinţei asupra morţii şi asupra răutăţii omului. Scriind, îmi simt indumnezeirea sufletului meu prin credinţa ce o am, de o viaţă întreagă, în Învierea Fiului lui Dumnezeu.

   Ce mult aş dori, cititorule, să simţi tot aşa ceva în inima ta, la acest Paşte sărbătorit printre străini sau pe meleagul străbun românesc! >>>>

AŞCHII DE CLIPĂ

Năvălesc peste carnea mea
Ţintitele aşchii de clipă,
Mă clatin sângerând peste nea –
Biet fluture ciunt de-o aripă…

***
Mi-e vitregă-n iarnă clepsidra,
Se scurge mai iute nisipul,
Începe s-apese amarnic obida,
Aşchii de clipă îmi sfârtecă chipul. >>>>

Tu, care porţi

Divina Lumină,

Maică,

Prea Curată,

Primeneşte-ne-n

Cântarea creştină:

„Veniţi de luaţi Lumină!”

****

Porunceşte,

Vestitorului dimineţii,

Vântului,

Să ne anunţe,

Dorul de Lumină:

Veniţi de luaţi Lumină,

La Învierea Domnului! >>>>

Pagina următoare »